[ X ]
[ X ]
[ X ]
Angajații instituțiilor de forță vor beneficia de prestaţii din bugetul asigurărilor sociale de stat
16 Mai

Militarii care îndeplinesc serviciul prin contract, persoanele din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne și sistemului penitenciar, ofițerii de protecție și colaboratorii organelor securității statului și Centrului Național Anticorupție, vor beneficia de prestaţii de asigurări sociale de stat în condiții generale, transmite CURENTUL.

Actualmente prestațiile sociale acestor categorii de angajați se stabilesc de către angajator cu acoperirea cheltuielilor pentru plată din bugetul de stat.

Un Proiect de lege în acest sens, a fost aprobat astăzi de Cabinetul de miniștri, în contextul în care, începând cu 1 ianuarie 2017, angajații instituțiilor de forță sunt considerate persoane asigurate obligatoriu în sistemul public de asigurări sociale și achită contribuții de asigurări sociale (partea datorată de către angajator – 23% şi partea datorată de angajat – 6%).

Astfel, proiectul de lege asigură dreptul persoanei asigurate conform prevederilor Legii privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, la următoarele prestații de asigurări sociale: indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină), prestaţie pentru recuperarea capacităţii de muncă, indemnizaţii de maternitate,  pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, pentru îngrijirea copilului, ajutor de deces și șomaj.

Una din condițiile de acordare a prestaţiilor de asigurări sociale este confirmarea unui stagiu de cotizare de cel puţin 9 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei producerii riscului asigurat.

Totodată, proiectul prevede stabilirea şi plata indemnizaţiilor pentru angajaţii a căror identitate şi calitate a acestor instituții se încadrează în condiţiile Legii cu privire la secretul de stat, se va efectua de către angajator.

Proiectul de lege reprezintă o nouă etapă de realizare reformei sistemului de pensii din Republica Moldova și va reduce inechitățile în vederea asigurării funcționării unui sistem echitabil, sustenabil și transparent.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților