[ X ]
[ X ]
[ X ]
Banca Mondială a apreciat acțiunile întreprinse de autorități pentru lansarea Ghișeului Unic și implementarea proiectului PAC II
5 Iunie

Măsurile întreprinse pentru lansarea Ghișeului Unic, precum și etapele implementării Proiectului Ameliorarea Completivității II (PAC II) au fost evaluate de ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, la întrevederea cu echipa Băncii Mondiale, condusă de Anna Akhalkatsi, manager de Țară, transmite CURENTUL.

La discuții au mai participat secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Vitalie Iurcu, și experți din domeniu.

Experții BM au apreciat acțiunile întreprinse de autoritățile Republicii Moldova pentru lansarea Ghișeului Unic în luna iunie, precum și pașii întreprinși în vederea implementării PAC II. În context, au fost evaluate rezultatele realizării reformelor instituționale și implementării celor trei componente ale PAC II – reforma regulatorie, dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (IMM) și sporirea accesului la finanțare.

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a menționat că obiectivele asumate de autorități în vederea acordării suportului pentru dezvoltarea mediului de afaceri și creșterea competitivității produselor pe piețele europene sunt o prioritate pentru minister și instituțiile responsabile din domeniu. „Un obiectiv asumat de Guvernul este creșterea competitivității la export a întreprinderilor beneficiare și facilitarea legăturilor cu piețele de desfacere. În acest sens, MEI și instituțiile responsabile din domeniu continuă implementarea reformei regulatorii pentru a reduce povara cadrului de reglementare asupra agenților economici. La fel, pentru susținerea antreprenorilor, se întreprind măsuri pentru îmbunătățirea accesului la finanțare pe termen mediu și lung”, a accentuat Chiril Gaburici.

În aceeași ordine de idei, părțile au acordat o atenție sporită dezvoltării sectorului IMM-urilor. Experții BM au menționat necesitatea consolidării capacității instituționale a ODIMM și MIEPO, pentru a dezvolta și facilita creșterea întreprinderilor mici și mijlocii. De asemenea, experții au discutat modalitățile de acordare a granturilor de co-finanțare a agenților economici privați din sectorul IMM, în special pentru implementarea proiectelor de îmbunătățire a afacerilor axate pe sporirea competitivității la export.

Totodată, au fost stabilite prioritățile pe domeniile cheie ale economiei naționale, pentru sporirea accesului la finanțarea sectorului privat. În acest scop, au fost discutate modalitățile de acordare de către instituțiile financiare a creditelor pentru capital circulant și investiții, necesare întreprinderilor beneficiare. De asemenea, reprezentanții BM au specificat că Ministerul Economiei și Infrastructurii va beneficia de asistență tehnică pentru elaborarea modelelor de finanțare a lanțurilor valorice.

Cu referire la lansarea și implementarea Ghișeului Unic, reprezentanții BM au apreciat conlucrarea eficientă între instituțiile statului. În context, Vitalie Iurcu a menționat că sistemul automatizat de gestionare şi eliberare a actelor permisive va permite eliberarea a circa 150 de acte permisive prin intermediul platformei SIAGEAP și astfel, va deveni mai simplă gestionarea și dezvoltarea unei afaceri. De asemenea, secretarul de stat a menționat că autoritățile sunt deschise pentru o colaborare eficientă pe toate platformele proiectelor derulate și stabilirea priorităților comune de relansare a economiei naționale.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților