[ X ]
[ X ]
[ X ]
Fotescu: Fracțiunea Partidului „Șor” va insista asupra aprobării proiectului de lege privind farmaciile mobile
16 Septembrie

Deputatul fracțiunii Partidului „Șor”, Vadim Fotescu a declarat că, majoritatea parlamentară a refuzat să pună în discuție proiectul Partidului „Șor” privind farmaciile mobile, informează CURENTUL.

„Ne pare rău că inițiativa fracțiunii noastre, care avea să permită oamenilor în etate, oamenilor cu nevoi speciale, pensionarilor, familiilor cu copii, care locuiesc în sate unde nu sunt farmacii, să aibă acces la medicamente aproape de casă, în localitățile unde locuiesc, nu a fost susținută. Până astăzi am sperat că majoritatea parlamentară va introduce propunerile constructive privind îmbunătățirea acestui proiect de lege și în acest fel îl va aproba în termen cât mai scurt, dar, din păcate, noi vedem că majoritatea parlamentară are alte priorități la momentul actual. Totodată, ne pare rău să constatăm că majoritatea parlamentară nu este interesată de semnăturile a 170 mii de oameni în susținerea acestui proiect de lege”, a declarat Vadim Fotescu, în cadrul unui briefing de presă susținut în timpul ședinței Parlamentului RM.

Politicianul a spus că, fracțiunea Partidului „Șor” speră că Guvernul va găsi totuși resurse financiare pentru proiectul privind farmaciile mobile. „Partidul „Șor” a promis cetățenilor în timpul perioadei electorale că va crea farmaciile mobile în acele localități unde nu există nici un fel de farmacie. Suntem siguri că, cetățenii s-au adresat și către alte partide politice cu propunerea privind farmaciile mobile, însă doar Partidul „Șor” a promis că va realiza acest proiect și noi vom insista asupra acestui proiect de fiecare dată, pentru că ne ținem de cuvânt față de alegătorii noștri”, a precizat el.

Totodată, deputatul a menționat că, Fracțiunea Partidului „Șor” va insista asupra aprobării acestui proiect de lege, care în prezent funcționează cu succes în orașul Orhei, comuna Jora de Mijloc și orașul Taraclia.

Cristina Jicol

Inapoi la arhiva noutaților