[ X ]
[ X ]
[ X ]
Maia Sandu, despre rezultatele vizitei în SUA
21 Septembrie

 După vizita sa în SUA, împreună cu miniștrii Andrei Năstase, Nicu Popescu și Natalia Gavrilița, Premierul Maia Sandu a făcut totalurile, informează CURENTUL. 

În cadrul unei conferințe de presă, Maia Sandu a declarat că, în cadrul vizitei, au avut mai multe întâlniri cu oficiali de rang înalt.

„Această vizită denotă dorința de a valorifica la maxim relația de parteneriat între SUA și RM. Am fost primiți la principalele instituții ale statului. În primul rând, am mulțumit partenerilor americani pentru susținerea financiară, cât și susținerea politică acordată RM pe parcursul anilor, susținere care a contribuit la dezvoltarea și realizarea progreselor pe agenda de democratizare a țării și fortificarea sectorului de securitate și apărare națională. Am dat asigurări că executivul de la Chișinău este determinat să restabilească procesele democratice, să consolideze instituțiile democratice și am reiterat angajamentul Guvernului de a demonta sistemul creat de fostul regim, de a lupta împotriva corupției, de a reforma cu adevărat justiția. Vom face tot posibilul să asigurăm alegeri locale libere și corecte”, a precizat Premierul.

Potrivit Maiei Sandu, delegația a solicitat sprijinul autorităților americane în investigarea dosarului furtului bancar, precum și înghețarea activelor de pe teritoriul SUA ale persoanelor implicate în acest furt.

„Am subliniat că integrarea în UE rămâne obiectivul de bază al executivului, iar cooperarea cu SUA în mai multe domenii, inclusiv în sectorul apărării și securității, este o prioritate strategică pentru Moldova. Ni s-a reiterat că, SUA va continua să fie un partener puternic pentru tranformarea democratică a RM, inclusiv în domeniul de securitate și apărare. Ne-au asigurat că autoritățile SUA vor analiza cererea Moldovei de a investiga dosarul furtului bancar, precum și ne vor sprijini în investigarea schemelor de spălare a banilor și aducerea în fața legii acelor care se fac vinovați de aceste ilegalități”, a punctat Sandu.

Totodată, Premierul a mai spus că, reglementarea transnistreană a fost un subiect prezent pe agenda discuțiilor.

„Am reiterat importanța democratizării regiunii și importanța cooperării cu partenerii ucraineni în vederea securizării hotarelor în RM. Am reiterat că democratizarea regiunii este o precondiție pentru soluționarea politică a acestui conflict și am spus, încă o dată acolo, că soluția politică nu trebuie să pericliteze viitorul european al RM. Nu vom accepta niciodată o astfel de soluție”, a spus ea.

Maia Sandu a mai spus că au discutat și au convenit să elaboreze un plan concret de acțiuni pentru combaterea corupției și respectiv un set de indicatori, care să măsoare eforturile guvernării de combatere a corupției, indicatori care în viitor să permită creșterea asistenței SUA pentru RM.

„Am discutat despre posibilitatea de a iniția programe destinate femeilor, și anume pentru implicarea în viața politică, dar și pentru creșterea oportunităților economice pentru femei. Am solicitat adoptarea unei Rezoluții bilaterale în Congres, care ar veni întru susținerea transformărilor democratice din RM și posibilitatea organizării unei audieri în Camera reprezentanților, care ar oferi informații legiuitorilor americani despre reformele întreprinse la Chișinău”, a punctat Sandu.

Delegația RM a avut întrevedere și cu FMI. „Așa cum cunoașteți, probabil deja, ieri a fost aprobată evaluarea a IV și a V a programului de către Consiliul directorilor FMI și a fost debursată suma de aproape 46,1 milioane $, sumă care va merge la BNM și MF”, a mai spus Sandu.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților