(DOC) Ilegalități cu imobile, comise de către un grup infracțional chiar în incinta Primăriei capitalei. Șapte persoane, reținute

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Șapte persoane, printre care specialiști în domeniul construcțiilor, au fost reținute astăzi în urma unor percheziții efectuate de către CNA și procurorii anticorupție în sediile Primăriei capitalei, Serviciului cadastral teritorial (SCT) Chișinău și la domiciliile suspecților. Persoanele în cauză sunt cercetate penal într-un dosar de corupere, fals în acte și trafic de influență și riscă până la șapte ani de închisoare, dacă vor fi găsite vinovate.

Potrivit materialelor anchetei, din 2017 până în prezent, un grup de persoane a închiriat un birou în sediul Primăriei municipiului Chișinău, punând în aplicare o schemă infracțională de legalizare a construcțiilor autorizate și neautorizate din raza Chișinăului în interesul unor persoane fizice și juridice. Grupul era format din doi coordonatori, care s-au dovedit a fi capii schemei, și mai mulți specialiști în construcții: experți tehnici, proiectanți, ingineri, diriginți de șantier, care făceau parte din Comisia de recepție finală a lucrărilor. În conformitate cu atribuțiile prestabilite, capii rețelei identificau persoane, care intenționau să-și perfecteze actele de recepție finală a construcțiilor, le asigurau întregul portofoliu de documente, după care implicau membrii Comisiei pentru semnarea procesului-verbal final.

De menționat că, potrivit Regulamentului cu privire la atestarea tehnico-profesională a specialiștilor cu activități în construcții, „responsabilii tehnici, proiectanții și experții tehnici, sunt persoane autorizate, învestite de stat să presteze, în numele acestuia, servicii publice sau să îndeplinească activități de interes public”. Astfel, având toată puterea de decizie, grupul perfecta actele de recepție finală a construcțiilor, fără ca măcar să se deplaseze la fața locului pentru a evalua lucrările. Toată afacerea se derula într-un singur birou din cadrul Primăriei, după care, aceleași persoane mergeau la SCT Chișinău pentru a înregistra imobilele.

Ca rezultat al acțiunilor de urmărire penală și măsurilor operative, care au durat câteva luni, au fost documentate aproximativ 40 de cazuri în care grupul a legalizat construcția unor imobile din capitală și din suburbiile acesteia. Materialele video-audio, obținute în urma investigațiilor, demonstrează că, pentru serviciile lor, coordonatorii grupului încasau de la clienți sume cuprinse între 250 și 3.500 de euro, fiecare membru al Comisiei primind partea sa de bani. În prezent, persoanele vizate în această schemă sunt cercetate penal pentru trafic de influență.

Cazul este documentat în continuare, urmând ca procurorii anticorupție și ofițerii de urmărire penală ai CNA să analizeze informația, obținută în urma perchezițiilor, pentru a stabili toate circumstanțele faptelor descrise și a trage la răspundere persoanele responsabile.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...