Fosta dirigintă a candidatului propus la funcția de ministru al Apărării: E frate siamez cu Dodon

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Deputata Maria Ciobanu susține că Eugen Sturza, candidatul propus de oligarhul Vladimir Plahotniuc la funcția de ministru al Apărării ar fi un candidat convenabil pentru președintele Igor Dodon, întrucât cei doi ar semăna precum frații siamezi.

Ciobanu, care i-a fost dirigintă lui Sturza, a declarat că acestea este un trădător și că „în persoana dânsului își va găsi, în sfârșit, ‘nănașul’ Plahotniuc”.

„Eugen Sturza, fostul meu elev, căruia i-am fost și dirigintă la clasă, m-a convins că trădarea se află în sângele unor persoane, ea se transmite genetic. Tata lui, un „praporșcic” sovietic, care s-a întors la baștină după căderea imperiului sovietic, a reanimat la Nisporeni pcrm și a blamat constant grafia latină, pe care așa și nu a mai însușit-o”, a menționat Ciobanu pe Facebook.

Deputata susține că „greșește amarnic prezidentul Dodon că nu acceptă candidatura lui Sturza la Apărare. Atât de mult seamănă unul cu altul încât par a fi frați siamezi”.

„Nu cred că există profesor care să nu se bucure de succesele discipolilor săi. Eu nu sunt o excepție. Trăiesc sentimente deosebite, de fiecare dată, când îmi văd foștii elevi specialiști consacrați în diferite domenii, oameni onești, cu demnitate și verticalitate. Regret că nu am reușit să-i cultiv lui Eugen Sturza demnitatea de neam, respectul față de valorile noastre naționale, integritatea umană. Tata a avut, probabil, o mai mare forță de convingere, întrucât Eugen a însușit cu „brio” lingușirea pe lângă „cei mari și tari” și trădarea la momentul potrivit. Va strânge cu minuțiozitatea care îl caracterizează materiale compomițătoare despre Leancă și Plahotniuc, iar la momentul potrivit îi va trăda, așa cum știe doar el să o facă…”, a dezvăluit Maria Ciobanu.

Sturza, propus de Plahotniuc, are 32 de ani și a fost anterior șef de cabinet în guvernele Leancă și Filat. El nu are experiență în apărare sau domeniul militar.

Igor Dodon a declarat că nu va accepta sub nicio formă candidatura acestuia.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...