Legea pentru modificarea Codului Audiovizualului, publicată în Monitorul Oficial

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Legea pentru modificarea şi completarea Codului Audiovizualului a fost publicată în ediția de vineri, 12 ianuarie, a Monitorului Oficial. Radiodifuzorii și distribuitorii de servicii aflați sub jurisdicția Republicii Moldova sunt obligați să-și racordeze serviciile de programe audiovizuale și ofertele serviciilor de programe retransmise în concordanță cu noile norme audiovizuale în termen de 30 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial.

Consiliului Coordonator al Audiovizualului atenționează radiodifuzorii și distribuitorii de servicii aflați sub jurisdicția Republicii Moldova că astăzi, 12 ianuarie 2018, a intrat în vigoare Legea pentru modificarea și completarea Codului audiovizualului, promulgată, pe data de 10 ianuarie 2018, de președintele interimar al Republicii Moldova, Andrian Candu.

Citește și – Petru Macovei: Legea anti-propagandă – încercare de a împărţi piaţa publicităţii din Republica Moldova

CCA îndeamnă radiodifuzorii și distribuitorii de servicii aflați sub jurisdicția Republicii Moldova să-și racordeze serviciile de programe audiovizuale și ofertele serviciilor de programe retransmise în concordanță cu noile norme audiovizuale, pentru a asigura protecția consumatorului de informație de eventuale tentative de dezinformare sau de informare manipulatoare din exterior și neadmiterii provocărilor cu caracter mediatic îndreptate împotriva Republicii Moldova.

Astfel, spre retransmisie nu vor fi admise programele de televiziune și radio cu conținut informativ, informativ-analitic, militar și politic care nu sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, SUA, Canada, precum și în statele care nu au ratificat Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră

CCA își reiterează convingerea că noile modificări la Codul Audiovizualului vor contribui semnificativ la interzicerea propagandei străine pe teritoriul Republicii Moldova și, totodată, la majorarea cotei de producție autohtonă de programe și emisiuni, ceea va duce la dezvoltarea televiziunii și radiodifuziunii autohtone.

Legea a fost aprobată acum două zile de către președintele interimar, Andrian Candu, după ce șeful statului, Igor Dodon, a fost suspendat temporar din funcție pentru promulgarea acestei legi de Curtea Constituțională.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...