Maia Sandu pe urmele ministrului de Externe. Ce i-a spus Asistentului Adjunct al Secretarului de Stat al SUA, Bridget Brink, în cadrul vizitei sale în SUA

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Deși neagă orice legături cu actuala guvernare, președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, pare să calce pe urmele reprezentanților acestuia. Astfel, întâmplător sau nu, la mai puțin de două săptămâni după o vizită în Statele Unite ale Americii a ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, și liderul PAS efectuează o vizită peste ocean. Mai mult, în cadrul vizitei, atât Ulianovschi, cât și Sandu, s-au întâlnit în cadrul vizitei cu Bridget Brink, Asistentul Adjunct al Secretarului de Stat al SUA. Ce-i drept, potrivit unor comunicate oficiale, mesajele celor doi despre situația din țară au fost diametral opuse.

Conform unui comunicat de presă al MAEIE, din 2 februarie curent, în cadrul întrevederii dintre Todor Ulianovschi și Bridget Brink, cei doi oficiali au discutat despre „ansamblul relației bilaterale dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii şi în special despre oportunitățile noi de dezvoltare a Dialogului Strategic RM – SUA, cu accent pe aprofundarea cooperării în materie de securitate și apărare, şi dimensiunea statului de drept”.

Astfel, ministrul Ulianovschi a prezentat oficialului de la Departamentul de Stat „progresele Republicii Moldova pe calea reformelor, accentuând angajamentul Guvernului pentru aprofundarea colaborării cu partenerii occidentali – Statele Unite şi Uniunea Europeană”, părțile convenind „continuarea în perioada imediat următoare, a dialogului politic la nivel înalt pentru aprofundarea şi punerea în aplicare a dimensiunilor principale ale dialogului strategic”.

Potrivit unui comunicat distribuit azi de serviciul de presă al PAS, în timpul întrevederii dintre Maia Sandu și Bridget Brink, a fost pus în discuție un spectru larg de subiecte legate de situația social-politică din Republica Moldova. „În mod special, Maia Sandu a vorbit despre regresul democratic, cauzat inclusiv de schimbarea sistemului electoral, hărțuirea de către autorități a oponenților politici, a administrației publice locale și a societății civile, problemele asigurării unui stat de drept, lupta selectivă împotriva corupției și îngrădirea dreptului la presă liberă și independentă în Moldova. S-a discutat despre provocările majore ale țării pe termen mediu și lung legate de faptul că oamenii continuă să plece într-un număr mare ca răspuns la situația proastă din țară, precum și despre necesitatea asigurării unei guvernări responsabile care să oprească acest fenomen”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...