Nici n-au ieşit în vacanţă, dar sunt chemaţi, din nou, la muncă. Dispoziţia privind începerea sesiunii de toamnă a Parlamentului, semnată de Candu

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Nici n-au ieşit în vacanţă, dar se gândesc deja din nou la muncă. Astfel, deputaţii vor reveni la muncă începând de luni, 4 septembrie. O dispoziţie în acest sens a fost semnată azi de preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, asta deşi, oficial, vacanţa deputaţilor nici măcar nu a început, cel mai probabil, sesiune de primăvară-vară urmând să se încheie pe 31 iulie, adică în ultima zi prevăzută de Constituţie.

Potrivit dispoziţiei, începând cu data de 4 septembrie, deputații vor reveni la activitatea lor în comisii, fracțiuni, precum și în teritoriu cu cetățenii.

Prima ședință plenară a Parlamentului din sesiunea de toamnă va avea loc la propunerea Biroului permanent, după pregătirea proiectului ordinii de zi.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, sesiunea de toamnă începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie.

Vedeţi şi: Deşi obligat de Constituţie, Parlamentul „va propune” încheierea sesiunii parlamentare la 31 iulie

Amintim că, potrivit unei decizii anterioare, membrii Biroului Permanent al Parlamentului „vor propune” încheierea sesiunii de primăvară a Parlamentului la data de 31 iulie curent. Constituţia însă nu lasă loc de „propuneri”, prevăzând expres faptul că sesiunea de primăvară-vară a Parlamentului nu poate depăşi sfârşitul lunii iulie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...