Patru candidați rămân în cursa pentru șefia CNA; Doi candidați au fost excluși din start

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Doi din cei șase candidați înscriși în concursul de suplinire a funcției de director al Centrului National Anticorupție nu au trecut de Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități.

Membrii Comisiei au respins, acum câteva minute, candidaturile lui Adrian Moroi, șeful direcției generale asigurare operativă a CNA, și Valentin Dogotari, ex-angajat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, elaborator al proiectului „Harta investițională a Moldovei” .

În continuare, la concurs au fost admiși Sava Maimescu, conferențiar universitar, Departamentul Drept Public, Universitatea de Stat, Bogdan Zumbreanu – șef al Direcției generale urmărire penală a CNA, Veaceslav Guțan – conferențiar universitar, Academia de Poliție „Ștefan cel Mare și Igor Carlașuc – șeful direcției generale asigurare operativă a CNA.

Membrii Comisiei au stabilit regulamentul de organizare a concursului. Astfel, proba interviului se va desfășura marți, 12 decembrie, iar în termen de 2 zile aceștia vor prezenta Parlamentului o candidatură pentru suplinirea funcției de director al Centrului National Anticorupție.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...