Plahotniuc, despre Leancă, Tănase şi Gaburici: Sunt persoane cu notorietate în zona lor profesională. Au părăsit PLDM cu mult timp înainte să înceapă dezastrul acolo

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Iurie Leancă, Alexandru Tănase și Chiril Gaburici sunt persoane cu notorietate în zona lor profesională, în domeniile pe care le vor administra, iar scopul Coaliției de guvernare este să dinamizeze respectivele domenii de activitate, să treacă la o nouă etapă de dezvoltare a lor. Cât ţine de reproşurile precum că PDM readuce la guvernare oamenii din PLDM, aceştia au părăsit formaţiunea „cu mult timp înainte să înceapă dezastrul acolo”. Aceasta afirmă liderul PD, Vlad Plahontiuc, într-un interviu oferit în exclusivitate Agenţiei Informaţionale de Stat Moldpres.

„În Justiție este nevoie de reforme ample. În domeniul economiei și infrastructurii, cred că provocările vor fi foarte mari, pentru că urmează un vast program de modernizare a infrastructurii rutiere, iar pe zona integrării europene activitățile noastre trebuie să treacă tot mai mult dintr-o zonă delimitată ministerial înspre o zonă strategică de dezvoltare națională, care are la bază integrarea europeană și pe care o vom promova în cel mai înalt grad posibil. Iată cât de complexe devin aceste domenii și aveți deja răspuns la întrebarea de ce au fost invitate în Guvern persoane cu experiență mare pe aceste zone de activitate”, a spus Plahotniuc rugat să vorbească despre „numele grele” din lista nominalizărilor în funcţii guvernamentale.

Acesta a mai spus că nu există cineva care să le poată „contesta capacitățile pe domeniile în care vor activa”, iar deşi e adevărat că Iurie Leancă și Alexandru Tănase au fost cândva în PLDM, „spre deosebire însă de Maia Sandu, ei au părăsit PLDM cu mult timp înainte să înceapă dezastrul acolo, invocând și anticipând tocmai problemele care până la urmă au și dus la căderea partidului”.

„Spre deosebire de Maia Sandu, ei au vorbit despre acele probleme și au luat atitudine. Doamna Sandu a stat până la sfârșit, să stingă lumina, a făcut ravagii sociale în domeniul Educației, apoi și-a făcut partid și acum se prezintă oamenilor ca fiind albă, imaculată. Eu înțeleg foarte bine îngrijorarea doamnei Sandu – sunt foștii ei colegi, le știe calitățile și înțelege că vor avea rezultate importante. Or, opoziția e mereu deranjată de succesul înregistrat de guvernare, chiar dacă acesta e și succesul cetățenilor”, a punctat liderul PD în interviul oferit.

Întrebat de diploma lui Chiril Gaburici, Vlad Plahotniuc a spus că priveşte „cu uimire” cum analiști sau jurnaliști „care au făcut zid în fața lui, când era premier, ca să-l apere de atacurile legate de diploma respectivă, acum îl atacă pe tema asta”. „E un comportament cameleonic, unul tipic oportunist, care spune foarte multe despre seriozitatea acestor atacuri, dar și despre etica lor. În funcția în care a fost nominalizat, Chiril Gaburici are ocazia să răspundă prin rezultate acestor critici. Dar noi nu pentru asta l-am nominalizat, ci pentru a munci pentru rezolvarea unor probleme foarte importante din sfera economică și a infrastructurii, pe noi ne interesează capacitățile lui de a gestiona un domeniu atât de important ca cel al economiei și infrastructurii. Iar cetățenii sunt sigur că îl vor evalua, la fel, după rezultate”, a conchis liderul PD.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...