USAID va examina prioritar solicitările Republicii Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Șeful Biroului pentru Europa și Eurasia din cadrul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Brock D. Bierman, s-a angajat să examineze în regim prioritar solicitările și să fie identificate soluții pentru dosarele prezentate de Republica Moldova. Angajamentul oficialului american și l-a asumat în cadrul unei întrevederi cu președintele Parlamentului, Andrian Candu.

În cadrul întrevederii, președintele Parlamentului a solicitat suport pentru teme de importanță vitală cum este securitatea energetică a Republicii Moldova, dar și alte domenii de dezvoltare. Totodată, părțile au discutat, de asemenea, despre dezvoltarea micului business și reformele promovate de autorități în acest sens, cooperarea cu societatea civilă, dezvoltarea mass media locală și posibile facilități pentru aceasta.

De menționat că șeful Biroului pentru Europa și Eurasia din cadrul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Brock D. Bierman, este descendent din Republica Moldova și a avut dintotdeauna o contribuție aparte în sprijinul reformelor democratice și a proiectelor de dezvoltare a țării noastre.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...