(VIDEO) Ţări întregi ar putea dispărea de pe hartă; Fenomenul inevitabil anunţat de NASA

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O creștere a nivelului oceanelor de cel puțin un metru din cauza încălzirii globale este inevitabilă în următorii 100 – 200 de ani, conform celor mai recente date difuzate de NASA, informează AFP, potrivit Agerpres.

Ţări ca Belgia sau Olanda sunt printre cele mai expuse acestor schimbări, la fel ca şi unele state din zona Oceanului Pacific.

Cu toate acestea, o oarecare incertitudine planează îndeosebi în privința calendarului exact al creșterii apelor. De fapt, oamenii de știință nu știu cât de repede se vor topi principalele calote glaciare de la poli.

„Ținând seama de ceea ce știm acum despre expansiunea oceanelor ca efect al încălzirii și despre topirea ghețarilor și a calotelor glaciare, care se adaugă apelor din oceane, este aproape sigur că vom avea o creștere a nivelului mării de cel puțin un metru și, probabil, chiar mai mult”, a declarat Steve Nerem de la Universitatea din Colorado, care conduce echipa NASA însărcinată cu monitorizarea creșterii nivelului mării.

„Cu toate acestea, nu este clar dacă acest lucru se va întâmpla în secolul viitor sau într-o perioadă mai lunga”, a adăugat el.

Ultimele predicții serioase, care datează din 2013, făcute de un grup de lucru interguvernamental al ONU privind schimbările climatice, se referă la creșterea oceanelor cu 30 — 90 de centimetri până la sfârșitul secolului.

Însă, potrivit lui Steve Nerem, ultimele date măsurate prin sateliții NASA arată că mai plauzibilă este gama superioară a acestor previziuni.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...