image
Sursa foto: libertatea.ro

Harry și Meghan se vor separa în mod oficial de William și Kate; Regina a fost de acord

Prinţii William şi Harry au anunţat separarea familiilor lor la nivel de reprezentanți oficiali. Acest lucru presupune că ducii de Sussex vor avea propria lor viată mediatică, construindu-și propria identitate și implicându-se în chestiuni importante pentru ei.

„Regina a fost de acord cu crearea unei noi case regale pentru ducele şi ducesa de Sussex în urma căsătoriei lor”, se arată în comunicatul transmis de purtătorii de cuvânt ai familiei regale. Elisabeta a II-a a Marii Britanii le-a dat de asemenea permisiunea prinţului Harry şi soţiei sale Meghan Markle să-şi mute „biroul” la Palatul Buckingham.

Cei doi fii ai prințului Charles îşi vor separa vieţile „profesionale”, cu două echipe separate şi, prin urmare, cu schimbări care vor interveni în formula acestora, potrivit Agerpres.

Astfel, ducele şi ducesa de Sussex au angajat un nou ataşat de presă, Sara Latham (cu dublă naţionalitate – americană şi britanică), un fost consilier al lui Tony Blair, care a participat de asemenea la campania lui Hillary Clinton. Anunţul survine după luni de speculaţii în legătură cu viitorul prinţului Harry şi al soţiei sale. Sosirea lui Meghan Markle în familia regală şi lunile care au urmat nunţii regale au bulversat şi au sporit activitatea staffului pe probleme de comunicare al Palatului Kensington, până atunci dedicat prinţului William şi viitoarei sale ascensiuni la tron. În luna noiembrie a anului trecut, Palatul  Kensington a anunțat că Harry și Meghan vor locui la Frogmore Cottage pe domeniul Castelului Windsor.

Spațiul unde vor locui Meghan și Harry este în plin proces de renovare, iar cuplul se va muta acolo, cel mai probabil, când se va naște primul lor copil, în primăvară.

Noutăţile partenerilor

comentarii: