X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

A fost ales candidatul la funcția de director al Consiliului de Administrație al ANRE

14 feb. 2020,, 09:45   Economie
2349 0

Violina Șpac este candidatul selectat de Comisia economie, buget și finanțe la funcția de Director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.

Candidatura sa urmează a fi propusă plenului Parlamentului pentru aprobare.

Comisia economie, buget și finanțe a organizat, repetat, pe data de 12 februarie, proba de interviu pentru candidații la funcția de Director al Consiliului de administrație al ANRE.

La proba de interviu au fost admiși candidații Violina Șpac și Lilian Barcaru, ambii angajați ai ANRE. Anterior, pe 11 decembrie 2019, aceștia au fost admiși la concursul public pentru funcția respectivă, iar un al treilea candidat și-a retras candidatura din concurs, invocînd motive personale.

Potrivit Legii cu privire la energetică, Directorul Consiliului de administraţie este numit în funcţie de către Parlament, pe bază de concurs. Concursul este public, fiind organizat de către comisia parlamentară de profil.


Agenţia Națională pentru Reglementare în Energetică este condusă de un Consiliu de administraţie format din 5 directori. Membrii Consiliului de administrație al ANRE sînt numiți prin hotărîre de Parlament pentru un mandat de șase ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?