Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Austria: Cel mai mare număr de decese provocate de COVID-19 de la începerea pandemiei

19 noi. 2020,, 10:10   Externe
6786 2

Austria a înregistrat 109 decese de Covid-19 în ultimele 24 de ore, cea mai ridicată cifră de la începerea pandemiei, în condiţiile în care în ţară au fost impuse de două săptămîni noi restricţii, precum închiderea restaurantelor şi a centrelor de agrement, iar în urmă cu două zile au fost închise şcolile şi centrele comerciale, scrie digi24.ro

Numărul contagierilor zilnice a crescut cu 16% de marţi, ajungînd la 7.091, o cifră totuşi mai mică decît cele 9.586 de cazuri raportate la sfîrşitul săptămînii trecute, scrie unimedia.info.

A crescut de asemenea şi numărul spitalizărilor la unităţile de terapie intensivă, unde aproape o treime dintre paturi sînt deja ocupate, deși în unele regiuni, precum Tirol sau Austria Superioară, rata de ocupare la ATI este de aproape 90%, potrivit datelor oficiale.

Explozia contagierilor în cel de-al doilea val al pandemiei a determinat autorităţile să decreteze în urmă cu două săptămîni închiderea restaurantelor, cinematografelor şi teatrelor şi să impună interdicţia de circulaţie între orele 20:00 şi 06:00.

Întrucît numărul cazurilor de infectare a continuat să crească, de marţi a intrat în vigoare un nou lockdown, cu măsuri ce includ închiderea tuturor centrelor comerciale neesenţiale, desfăşurarea cursurilor în sistem online şi restricţionarea părăsirii locuinţei, cu excepţia situaţiilor în care se merge la serviciu, la cumpărături sau pentru a ajuta persoanele cu mobilitate redusă.


Autorităţile speră ca prin noile măsuri activitatea economică să poată fi reluată în preajma Crăciunului, scrie Agerpres.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?