Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Saakașvili a fost numit șef al Comitetului Executiv al CNR-ul Ucrainei

8 mai. 2020,, 08:48   Externe
2521 2

Ex-președintele Georgiei și ex-guvernatorul regiunii Odessa, Mihail Saakașvili, a fost numit la șefia Comitetului Executiv al Consiliului Național de Reforme (CNR) al Ucrainei.

Decretul a fost semnat de către președintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite cotidianul.md.

„Îl felicit pe Mihail Saakașvili pentru noua provocare. Consider că va putea să dea un impuls Consiliului Național al Reformelor și va ajuta la implementarea unor schimbări importante în viața țării”, este declarația făcută de Volodimir Zelenski, fiind publicată pe pagina prezidențială a Ucrainei.

Consiliul Național de Reformă al Ucrainei a fost creat în 2014 de către ex-președintele Petro Poroșenko și are menirea de a se implica în planificarea strategică a politicii de reformă a statului și punerea în aplicare a acesteia.

Anterior, Georgia i-a mulțumit Ucrainei pentru faptul că Mihail Saakașvili nu a fost numit în funcția de viceprim-ministru.


„Le mulțumesc mult colegilor din Rada Supremă a Ucrainei pentru că ne-au auzit și au luat o decizie corectă”, a declarat vicepreședintele Parlamentului georgian, Mamuka Mdinaradze.

Amintim că, după aproape doi ani, în luna mai 2019 Saakașvili și-a redobîndit cetățenia ucraineană. Un decret în acest sens a fost semnat de către Volodimir Zelenski.

În iulie 2017, el a fost lipsit de cetăţenia ucraineană printr-un decret al preşedintelui Petro Poroşenko în timp ce se afla în străinătate.

Poroşenko i-a acordat cetăţenia Ucrainei în mai 2015 şi l-a numit guvernator al regiunii Odessa. Saakaşvili a demisionat din funcţie în noiembrie 2016, acuzîndu-l pe preşedintele ucrainean de la acea vreme de „corupţie”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?