X 
Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3986

Țările date ca exemplu pentru gestionarea crizei COVID înregistrează acum o explozie a cazurilor

30 iul. 2020,, 04:30   Externe
3783 1

Coronavirusul este „cea mai severă” urgență de sănătate publică cu care s-a confruntat vreodată Organizația Mondială a Sănătății, a spus directorul său general al organizației.

Aceasta, în condițiile în care mai multe țări care erau date drept exemplu pentru modul în care au gestionat criza COVID înregistează din nou o creștere a numărului de cazuri.

În regiunea Asia-Pacific, unde sunt țările care au fost primele lovite de virus și primele care au reușit să țină situația sub control, au apărut cazuri noi și, în unele cazuri, creșteri aparent inexplicabile ale numărului de infectări. Guvernele care au fost lăudate în urmă cu cîteva luni pentru reacția lor la pandemie par acum să aibă dificultăți, potrivit Digi24.

Sunt date îngrijorătoare pentru țările care nu au depășit primul val al pandemiei și cu atât mai mult pentru cele în care numărul de cazuri a explodat, cum sînt Statele Unite și Brazilia. Mai grav este că mai rămîn doar cîteva săptămîni de vară în părți ale emisferei nordice, iar mulți epidemiologi se așteaptă ca virusul să capete noi puteri în timpul iernii.

Marți, China a raportat cel mai mare număr de cazuri de coronavirus la nivel local de la începutul lunii martie, pentru a doua zi consecutiv, majoritatea celor 64 de cazuri noi fiind înregistrate în Xinjiang. Hong Kong se confruntă, de asemenea, cu un nou focar major, cu peste o mie de cazuri noi în ultimele două săptămâni și cu șase zile consecutive în care au fost raportate peste 100 de cazuri. Noua creștere a apărut după ce orașul părea să fi scăpat aproape de tot de cornonavirus și a relaxat restricțiile.


Deși a raportat o ușoară scădere luni, Japonia a înregistrat în ultima vreme o creștere a cazurilor noi, aproape de nivelul de la începutul pandemiei. Au fost aproximativ 5.000 de cazuri noi săptămîna trecută, potrivit datelor Universității Johns Hopkins. Cel mai mare focar a fost în capitalei Tokyo, care a înregistrat 200 de cazuri noi timp de șase zile la rînd, iar luni au fost 131 de cazuri. Este însă posibil ca aceste rezultate să se datoreze faptului că au fost făcute mai puține teste, din cauza unei minivacanțe.

Australia se confruntă, de asemenea, cu o creștere masivă a numărului de cazuri. Țara mai avea doar câteva cazuri în iunie, dar numărul de cazuri a explodat în iulie. Cea mai afectată zonă este sudul statului Victoria, care a anunțat luni încă 384 de cazuri.

Această explozie a numărului de cazuri a luat autoritățile prin surprindere. Iar cauza nu este cunoscută. Sînt mai multe ipoteze: fie că e vorba de o tulpină nouă, mai virulentă, fie că multe cazuri au rămas nedetectate, ducând astfel la infectarea tot mai multor oameni, fie că ar fi vorba de oameni veniți din străinătate care au adus virusul.

„Cînd ai epidemia sub control, e important să îl păstrezi prin testarea eficientă și carantina persoanelor care sosesc în Hong Kong. Cînd apare o epidemie, e nevoie de mult efort ca să o oprești, a spus Ben Cowling, profesor de sănătate publică la Universitatea din Hong Kong.

Săptămîna aceasta, autoritățile din Hong Kong au impus obligația portului măștii în public și au limitat.

„Situația epidemică este critică”, a spus Matthew Cheung, viceliderul din Hong Kong, adăugînd că următoarele săptămâni sînt extrem de cruciale pentru oraș.

„Ne confruntăm cu un risc ridicat de focar comunitar”, a adăugat el.

În Australia, statul Victoria a fost plasat în carantină, dar are dificultăți în a reduce numărul de cazuri noi. Experții le cer oamenilor să aibă răbdare, spunînd că măsura carantinei poate să funcționeze, dar că multe infecții care au avut loc în urmă cu câteva săptămîni sunt detectate abia acum.

Cele mai dure măsuri au fost luate în Vietnam, unde guvernul a început luni să evacueze aproximativ 80.000 de turiști din centrul orașului Da Nang, după ce trei rezidenți au contractat virusul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?