X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Ucigașul care a îngrozit Canada a fost descoperit după 36 de ani

16 oct. 2020,, 22:30   Externe
6144 0

Ucigaşul unei fetiţe de nouă ani, a cărei răpire şi moarte în 1984 au zguduit Canada şi au condus la condamnarea unei persoane nevinovate, a fost identificat 36 de ani mai tîrziu cu ajutorul unei probe ADN, a anunţat joi poliţia din Toronto, informează Agerpres, care citează AFP.

Anchetatorii au declarat că i-au descoperit identitatea după ce au trimis o probă ADN din sperma prelevată de pe lenjeria intimă a fetiţei la un laborator american specializat în “genealogie genetică”, care a condus la numele lui Calvin Hoover, decedat în 2015.

Bărbatul, în vîrstă de 28 de ani la momentul faptelor, s-a sinucis, conform mass-media. El a fost un apropiat al familiei victimei. Fetiţa a fost răpită, violată şi apoi înjunghiată în apropiere de Toronto.

“Dacă ar fi trăit astăzi, poliţia din Toronto l-ar aresta pe Calvin Hoover pentru uciderea Christinei Jessop”, a declarat James Ramer, şef interimar al poliţiei din Toronto, într-o conferinţă de presă.

Fata a fost răpită după ce a plecat din locuinţa sa din Queensville (la nord de Toronto) pe 3 octombrie 1984. Corpul ei a fost găsit aproape trei luni mai târziu pe un cîmp, la circa 50 de kilometri distanţă.


Un vecin al familiei Jessop, Guy Paul Morin, a fost arestat în 1985 şi condamnat la închisoare pe viaţă pentru crimă. El şi-a susţinut întotdeauna nevinovăţia, înainte de a fi în cele din urmă exonerat în urma analizei ADN şi apoi eliberat în 2015. După această eroare judiciară, guvernul din Ontario i-a plătit despăgubiri de 1,25 milioane de dolari (800.000 de euro).

Descoperirea identităţii ucigaşului fetiţei a ridicat noi întrebări cu privire la ultimele zile din viaţa micuţei Christine, a declarat purtătorul de cuvînt al poliţiei care a apelat la martori.

Guy Paul Morin, anunţat personal în legătură cu această descoperire de către poliţia din Toronto, s-a declarat fericit că onoarea sa a fost definitiv spălată. “Este ceva la care am sperat întotdeauna”, a declarat el pentru presă. “Sistemul judiciar m-a dezamăgit, însă ştiinţa m-a salvat”, a mai spus el.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?