Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Democrații vor cere ajutorul Comisiei de la Veneția

18 iul. 2019,, 10:10   Politică
2507 4

Deputatul Partidului Democrat, Vladimir Cebotari, spune că nu exclude adresarea la Comisia de la Veneția pentru a analiza modificările care au fost făcute de majoritatea parlamentară în Legea Procuraturii.

Democratul spune că o asemenea adresare va fi făcută și către Curtea Constituțională cînd aceasta va fi formată. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV, transmite IPN.

„Le-am spus colegilor: „Chiar dacă voi vreți să vă subordonați politic instituția, faceți-o cel puțin legal, nu vă ascundeți după interpretări care sînt ieșite din absolut orice cîmp. Aveți curajul și modificați legea. Atunci va fi, cel puțin legal, dar politic va fi subordonată în continuare”. Dacă vor merge cu această interpretare care vădit și foarte clar depășește cadrul legal al Procuraturii, sigur că noi vom contesta chiar și la acea Curte care nu există. Va sta, cel puțin, demersul și va aștepta rîndul pînă va fi clarificat, dar nu excludem adresarea la Comisia de la Veneția”, a declarat Vladimir Cebotari.

Totodată, democratul spune că ceea ce se întîmplă în Republica Moldova nu este altceva decît începutul unei dictaturi. Acesta a menționat că actuala guvernare își subordonează instituțiile statului, își permite să se implice în actul justiției și a interzis unui jurnalist accesul într-o instituție publică, ceea ce cataloghează drept dictatură.

Amintim că săptămîna aceasta, Parlamentul a decis că procurorul general interimar ar urma să fie numit de președinte la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Proiectul a fost votat, deocamdată, în prima lectură. Potrivit autorului proiectului, deputatul PAS Sergiu Litvinenco, inițiativa legislativă vine să interpreteze Legea cu privire la Procuratură, afirmație contrazisă de democrați, care spun că proiectul de lege vine să modifice legea, și nu să o interpreteze. „Este o sfidare în continuare a independenței procuraturii”, a comentat democratul Sergiu Sîrbu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?