Președintele Vladimir Putin a convocat vineri Consiliul de Securitate pentru a discuta despre pretențiile Rusiei de a extinde limitele platformei sale continentale din Oceanul Arctic, informează Reuters.

Rusia a solicitat, în 2021, Națiunilor Unite, redefinirea platformei continentale din Oceanul Arctic, unde se crede că ar fi rezervoare importante de gaze naturale și petrol. Moscova își dorea, la vremea respectivă, jurisdicția asupra unei porțiunii mult mai mari din fundul oceanului. Însă atât Canada, cât și Danemarca au pretenții similare, scrie Digi24.

În plus, și Norvegia, care a devenit principalul furnizor de gaze al Uniunii Europene, a anunțat că vrea să-și extindă explorările în platforma continentală.

Platforma continentală este definită, în dreptul internațional, drept zona cu ape puțin adânci care mărginește țărmul unui stat. Platforma este considerată ca parte a teritoriului statului respectiv, care are dreptul de a exploata resursele naturale găsite acolo.

"Avem multe chestiuni importante de discutat, astăzi, colegi, atât legate de agenda internă, cât și de problema limitelor platformei continentale a Rusiei în Oceanul Arctic", le-a spus Putin în deschiderea ședinței membrilor Consiliului de Securitate, potrivit site-ului oficial al Kremlinului.

Alte date despre ședință nu au fost făcute publice. La întâlnire au participat și ministrul Apărării, Serghei Șoigu, precum și Serghei Narîșkin, șeful serviciilor ruse de informații externe.

Statele care au deschidere la Oceanul Arctic au devenit tot mai preocupate de ambițiile Moscovei, de la începutul invaziei rusești în Ucraina, notează Reuters. Rusia și-a reînoit în acest timp infrastructura militară din regiune, iar NATO a răspuns prin organizarea de exerciții militare în zonă.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE