ExterneRăzboi

Rușii au atacat din nou cu rachete podul de la Zatoka, Odesa

Astăzi, 18 iulie, armata rusă a lansat un nou atac cu rachete asupra regiunii Odesa din sudul Ucrainei, una dintre acestea a lovit podul care trece peste estuarul Nistrului în regiunea Zatoka, a anunţat primăria oraşului-port Odesa, pe baza informaţiilor de la Comandamentul Operaţional Sud al forţelor de apărare ucrainene, potrivit agenţiilor de presă ucrainene Unian şi Liga, transmite Agerpres.

Trei avioane de luptă multirol ruseşti Su-35 au lansat patru rachete asupra regiunii Odesa din spaţiul aerian al Mării Negre, indică Comandamentul Operaţional Sud, adăugând că atacul a avut loc în jurul orei locale 11:00.

Una dintre cele patru rachete a fost doborâtă de apărarea antiaeriană ucraineană deasupra mării, iar alte două au lovit obiective de infrastructură militară, declanşând un incendiu, la stingerea căruia au fost mobilizate mai multe echipaje de pompieri.

O altă rachetă a lovit podul care trece peste estuarul Nistrului în regiunea Zatoka, pe care ruşii îl bombardează încă din luna aprilie. Tot de atunci acest pod nu mai este funcţional.

Din fericire, nu s-au înregistrat morţi sau răniţi în urma acestui nou atac asupra regiunii Odesa, indică autorităţile locale ucrainene.

La 17 iulie, Rusia a distrus cu o rachetă un depozit de cherestea, susţinând că ar fi un distrus de fapt un depozit de armament.

În noaptea de duminică spre luni, ocupanții ruși au lansat peste 60 de rachete cu MLRS (sisteme de rachete de lansare multiplă) asupra Nikopol, provocând distrugeri de amploare.

Şeful administraţiei militare ucrainene din regiunea Dnipropetrovsk, Valentin Reznicenko, a declarat că au fost lovite obiective de infrastructură urbană, inclusiv un spital şi conducte de apă şi de gaze, şi zone rezidenţiale din acest oraş din zona central-estică a Ucrainei. Astfel, conform primelor informaţii, o femeie de 75 de ani a fost rănită.

În 16 iulie, invadatorii ruşi lansaseră 53 de rachete asupra Nikopol (regiunea Dnipropetrovsk), omorând două persoane şi provocând distrugeri de proporţii. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *