Actualitate

Vasile Chirtoca, șeful Daac-Hermes e vizat în dosarul „Dodon”. La ce se referă şi cine a semnat recipisa pe care a încercat s-o înghită cumnatul lui Dodon

Recipisa pe care a încercat s-o înghită în timpul percheziţiilor Petru Merineanu, cumnatul lui Igor Dodon, prevedea procurarea a trei imobile şi a unei staţii cu tot cu ambarcaţiuni, în sumă totală de 700.000 de mii de euro în satul Molovata, raionul Dubăsari. Procurorii consideră că bunurile au fost procurate din banii fostului şef al statului şi aparţineau de facto familiei Dodon.

Recipisa a fost semnată de către omul de afaceri Anatolie Grecu pentru Merineanu, dar în document se mai menţionează şi numele preşedintelui întreprinderii Daac-Hermes, Vasile Chirtoca.

Documentul prevede transmiterea, în trei tranşe, a trei imobile, bărci şi utilaj pentru funcţionare şi deservire. În prima tranşă era prevăzută suma de 350.000 de euro.

Procurorii au invocat în instanţă, la solicitarea mandatului de arestare pe numele lui Merineanu, că urmează să aibă loc confruntări între Merineanu, Grecu şi Chirtoca, iar aflându-se în libertate, bănuitul ar putea să se întâlnească cu martorii pentru a-i influenţa.

Procurorii au amintit că în timp ce se efectuau percheziţii la domiciliul lui Merineanu, acesta s-a năpustit asupra documentelor depistate de ofiţerii de urmărire penală, a înşfăcat recipisa, a rupt-o şi a băgat bucăţile de hârtie în gură, încercând să le înghită. Oamenii legii au fost nevoiţi să-l imobilizeze şi să-i scoată forţat hârtiile din gură. Ulterior, documentul a fost restabilit de experţi.

Acuzatorii au mai invocat că Petru Merineanu deţine şi cetăţenia rusă şi dacă va fi lăsat în libertate ar puteasă să plece în Federaţia Rusă, extrădarea devenind imposibilă.

De cealaltă parte, Merineanu a declarat că nu este vinovat şi că a investit banii câştigaţi în Rusia într-o afacere în satul natal.

Igor Dodon a fost reţinut pe 24 mai și încarcerat în izolatorul de detenție provizorie al Direcției de poliție a municipiului Chișinău.

Împreună cu el a fost reținut și cumnatul său, Petru Merineanu, fratele Galinei Dodon, învinuit de complicitate la infracțiunile de îmbogățire ilicită ale lui Igor Dodon. Fostul şef al statului a fost plasat în arest la domiciliu, iar cumnatul său, în Penitenciarul nr. 13.

Unul dintre imobilele pe care a fost aplicat sechestrul este pensiunea de pe malul Nistrului din satul Molovata, raionul Dubăsari, înregistrat pe o firmă fondată de Petru Merineanu. Se vehiculează că bunul ar aparţine de facto lui Igor Dodon.

Judecătoria Chişinău a admis, săptămâna curentă, cel de al treilea demers al procurorilor anticorupţie privind menţinerea lui Merineanu în Penitenciarul nr.13.

anticoruptie.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


1 comentariu

  1. Afacere a fost planificata din timp de catre Dodon si consilierii de la Moscova.Kirtica a construit aceste imobile anume unde ii trebuia sefului socialistilor,la Sadova si la Molovata.Ca apoi Cumnatul sau sa le cumpere pe banii din “kuliokul” lui Plahatniuc pentru Igari Dadon.Totul a fost planificat,ca sa apara ca o afacere obisnuita,chipurile Merineanu a “lucrat” 10 ani la Moscova la stoica si ar fi cistigat citeva milioane de dolari.Fabula parea la inceput buna,dar procurorii au gasit recipisa cu ghinion…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *