ActualitateCSI / RusiaExterne

Volodimir Zelenski declară că rușii au distrus complet Donbasul. „Acolo este infernul şi nu este o exagerare”

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a declarat joi că rușii ”au distrus complet” regiunea industrială din Donbas, în estul Ucrainei, acuzând Moscova de bombardamente fără sens pe măsură ce îşi intensifică ofensiva în est, relatează Reuters cu referire la Agerpres.ro.

Liderul de la Kiev consideră că forţele ruse încearcă să ucidă cât mai mulţi ucraineni şi să provoace cât mai multe daune posibile, reiterându-şi acuzaţiile potrivit cărora Rusia comite un ”genocid” în Ucraina.

Forţele de apărare ucrainene, a indicat el, continuă să elibereze regiunea Harkov, la est de Kiev, în timp ce Rusia încearcă să pună mai multă presiune pe Donbas, în partea de sud-est a Ucrainei.

„Acolo este infernul şi nu este o exagerare”, a remarcat preşedintele ucrainean într-o alocuţiune video difuzată târziu joi seara, adăugând că 12 persoane au fost ucise în cursul unui ” bombardamentul brutal şi absolut fără sens” joi la Severodoneţk.

„Atacuri aeriene au loc constant asupra regiunii Odesa, asupra oraşelor din centrul Ucrainei. Donbasul este complet distrus”, a subliniat Zelenski.

„Aceasta este o tentativă deliberată şi criminală de a ucide cât mai mulţi ucraineni posibil, de a distruge cât mai multe imobile, infrastructură socială şi întreprinderi”, a mai menționat preşedintele Ucrainei, în contextul invaziei declanşate de Rusia împotriva ţării sale la 24 februarie.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *