/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

ZdG: „Trans-Oil” și milionarul Vaja Jhashi, sponsorii programelor pentru R. Moldova ale Consiliului Atlantic, organizația „favorită” a PDM

missing
08 octombrie 2018, ora 10:46

Fondat în SUA, în anul 1961, Consiliul Atlantic a elaborat în ultimii ani mai multe rapoarte, programe și evenimente în cadrul cărora s-a analizat situația din R. Moldova. Potrivit informațiilor disponibile pe site-ul Consiliului Atlantic, un prim eveniment în cadrul căruia a fost discutată situația din țara noastră a avut loc încă în 2012, cu participarea lui Iurie Leancă, prim-ministru pe atunci. Ulterior, în 2014, la discuțiile organizate de Consiliul Atlantic a participat și Vlad Filat.

Începând cu anul 2016, Consiliul Atlantic a dezvoltat o relație „specială” cu PDM, aflat la guvernare. Relația dintre PDM și Consiliul Atlantic a început în luna mai 2016, atunci când Vlad Plahotniuc a fost invitat de către Consiliu să participe la cel mai important eveniment anual al acestei organizații, la care erau onorați liderii din mai multe domenii, care s-au remarcat în promovarea relațiilor dintre Europa și SUA. Potrivit unui comunicat de presă al PDM, Plahotniuc a mers atunci în SUA în calitate de „coordonator executiv al Consiliului Coaliției de guvernare”. La Washington, Plahotniuc a discutat cu experții Consiliului Atlantic despre agendele economice și reformele la care s-a angajat guvernarea din R. Moldova.

Această vizită a trezit însă atunci mai multe semne de întrebare, or Vlad Plahotniuc nu deținea atunci o funcție oficială în stat. Ulterior, Consiliul Atlantic a declarat pentru mass-media din R. Moldova că organizația nu are vreo relație financiară cu Plahotniuc, nu alege liderii și nu îi favorizează.

Plahotniuc nega atunci că ar fi plătit pentru a ajunge la reuniunea Consiliului Atlantic și preciza că unicele costurile au fost cele de călătorie și cazare.

La scurt timp după vizita lui Plahotniuc în SUA, la Consiliul Atlantic și-a făcut apariția și speakerul Andrian Candu, care a participat în octombrie 2016 la o masă rotundă. Discuțiile s-au referit la provocările interne și externe pe care le întâmpină R. Moldova, modalitatea de depășire a acestora sau stadiul de implementare a reformelor prioritare etc.

O altă vizită a lui Candu la Washington a urmat în decembrie 2017, atunci când Consiliul Atlantic a organizat o conferință dedicată țării noastre. În cadrul discuțiilor, președintele Parlamentului a reiterat angajamentul Moldovei de a continua pe calea reformelor. La conferință a fost prezent și Iurie Leancă, care s-a implicat în discuții, dar și Vlad Plahotniuc, care însă nu a avut vreo luare de cuvânt în cadrul conferinței.

O nouă vizită la Washington a reprezentanților PDM a avut loc în iunie 2018, atunci când Andrian Candu a participat la discuțiile publice organizate cu experți și media de la Consiliul Atlantic. Ulterior, la circa două luni distanță, Candu a mers din nou la Washington, la un eveniment intitulat „Reformele Moldovei: progres, provocări și perspective”, organizat, la fel, de Consiliul Atlantic. În cadrul discuțiilor, vicepreședintele PDM a informat despre performanțele înregistrate de țara noastră, reformele promovate de majoritatea parlamentară, dar și prioritățile guvernării. Totodată, acesta a declarat în cadrul discuțiilor că 90% din banii furați din cele trei bănci au fost deja identificați și că urmează procesul de recuperare. Cu referire la Ilan Șor, principalul nume care figurează în rapoartele companiei Kroll despre frauda bancară, speakerul Parlamentului a declarat că acesta nu este condamnat definitiv și nu poate fi arestat, or, altfel, R. Moldova va pierde la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

În cadrul unui briefing de presă, Candu a mai declarat că vizita sa la Washington a fost achitată din bani proprii, dar și din banii partidului. Ulterior, în timpul ședinței din 4 octombrie a Parlamentului, atunci când se discuta problema finanțărilor partidelor de către ONG-urile internaționale, Candu a precizat, cu referirea la vizita sa în SUA, că nimeni nu are nici un dubiu cu privire la activitatea Consiliului Atlantic.

În iunie curent, și premierul Pavel Filip a efectuat o vizită la Washington, unde a participat la o masă rotundă, organizată de vicepreședintele executiv al Consiliului Atlantic, Damon Wilson. Premierul a vorbit despre reformele promovate de Executiv, menționând în mod special progresele înregistrate în reabilitarea sistemului financiar-bancar.

Evenimente despre Moldova pe banii Trans-Oil

Pe 18 octombrie, la Washington, va avea loc o nouă conferință organizată de Consiliul Atlantic, în cadrul căreia vor fi discutate problemele de ordin istoric, politic și economic cu care se confruntă R. Moldova, Ucraina și Georgia. Potrivit unor informații deținute de Ziarul de Gardă, biletele la avion pentru participanții la conferință au fost achitate din sursele financiare ale companiei „Trans-Oil”, condusă de Vaja Jhashi, un milionar despre care presa a scris în ultimii ani că face parte din anturajul lui Vladimir Plahotniuc. Ulterior, ZdG a constatat că mai multe evenimente și programe despre R. Moldova, Consiliul Atlantic le-a organizat cu suportul financiar al „Trans-Oil”.

Și serviciul de presă al Consiliului Atlantic a recunoscut, într-un răspuns oferit pentru Ziarul de Gardă că evenimentele și programele despre R. Moldova sunt, în prezent, susținute financiar de către „Trans-Oil”. Totodată, Consiliul a punctat că există evenimente despre R. Moldova care sunt sponsorizate din fonduri generale. Totuși, afirmă reprezentanții Consiliului Atlantic, cu excepția „Trans-Oil”, nu există nici o altă companie care să finanțeze, în particular, programele legate de R. Moldova.

„Consiliul Atlantic are o independență intelectuală strictă pentru toate proiectele și publicațiile sale. Consiliul solicită tuturor finanțatorilor și donatorilor să fie de acord cu independența asupra conținutului și concluziilor oricăror produse rezultate din proiectele sponsorizate”, precizează serviciul de presă al Consiliului Atlantic, pentru ZdG.

Consiliul Atlantic menționează despre finanțarea „Trans-Oil” și în cadrul unui raport elaborat în septembrie curent. „Vrem să mulțumim Trans-Oil International pentru generozitatea cu care finanțează programul pentru Moldova ”, scriu cei de la Consiliul Atlantic.

Reprezentanții Consiliului Atlantic au mai declarat pentru Ziarul de Gardă că vizitele în SUA ale lui Andrian Candu și ale lui Vladimir Plahotniuc nu ar fi fost acoperite financiar de către „Trans-Oil”. De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat a menționat că nu cunoaște din ce surse financiare au fost acoperite vizitele în SUA ale lui Candu și Plahotniuc: „Una cunosc bine, că nu sunt bani din bugetul R. Moldova. Iar referitor de unde sunt finanțate vizitele, nu cunosc, pentru că nu m-am interesat niciodată”.

Citiți continuarea pe ZdG.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram