/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

Ar fi vândut droguri în Moldova, Ucraina și Rusia. Un grup criminal, deconspirat de procurori

missing
09 septembrie 2019, ora 12:53

Un grup criminal specializat în comercializarea drogurilor a fost deconspirat astăzi de procurori. În perioada 2018 – 2019, membrii grupului ar fi comercializat droguri pe teritoriul Republicii Moldova, Ucrainei și Rusiei. „Centrul” activității grupului era amplasat în Republica Moldova. Dosarul a fost trimis în instanța de judecată pentru examinare în fond. 

Procurorii au ridicat droguri în cantitate de peste jumătate de kilogram

Pentru realizarea acestui scop, grupul avea la dispoziție laboratoare improvizate, calculatoare, curieri și alte facilități. Astfel, acesta activa în baza unei ierarhii și sistem de divizare a rolurilor, folosirea aplicațiilor electronice de comunicare secretizară.

Potrivit procurorilor, coordonatorul grupului primea banii prin terminale de plată electronică disponibile public și ascundea drogurile, de asemenea, în locuri publice, după care le comunica clienților electronic locația acestora. Per total, procurorii au perchiziționat peste zece locații în care au ridicat droguri în cantitate totală de aproape 700 grame. Potrivit legii, în cazul unor droguri, chiar și 0,00002 g se consideră cantitate mare, care rezultă într-o pedeapsă mai mare atunci când este comercializat sau deținut ilegal.

„Primit la lucru” în baza anunțurilor de pe internet

Potrivit declarațiilor coordonatorului grupului, acesta era în căutare de lucru și a contactat autorul unui anunț publicat pe internet, care l-a acceptat pentru comiterea acestor infracțiuni, inițial într-un rol de începător. Ulterior, în urma reținerilor salariale, acesta și-a deschis magazin personal, în complicitate cu un coleg de la locul de muncă precedent. Acesta și-a recunoscut vina și a colaborat cu procurorii, precum și alți câțiva membri ai grupului.

Membrii grupului au fost plasați în arest preventiv și riscă o pedeapsă de până la 15 ani

Urmărirea penală a fost finalizată, iar dosarul a fost trimis în instanța de judecată pentru examinare în fond. La moment, membrii grupului criminal organizat care au fost plasați în arest preventiv și riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.

Procuratura va reveni cu detalii pe parcurs.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram