/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 787: Atac la Odesa și prognoză sumbră! ISW: Amenințare voalată pentru Moldova. Rusia avansează rapid

/VIDEO/ Incendiul de la Filarmonica Națională: La București va fi organizat un concert caritabil pentru strângerea de fonduri

missing
27 septembrie 2020, ora 20:35

Pompierii și salvatorii au lucrat astăzi la demontarea a ceea ce a mai rămas din acoperișul Filarmonicii. Ajutați de tehnică specială, aceștia au înlăturat elementele care prezintă un risc sporit de prăbușire. Iar maine o echipă de experți va face o evaluare a edificiului. În funcție de concluziile experților, se va decide dacă edificiul va fi demolat complet. Între timp, la București, va fi organizat un concert caritabil pentru strângerea de fonduri necesare reconstrucției Filarmonicii.

Text I-am găsit astăzi pe salvatorii și pompieri demontând părți ale acoperișului care au mai rămas după ce flăcările au înghițit o bună parte din edificiu. Angajații de la Serviciul Situații Excepționale spun că lucrările sunt făcute pentru a înlătura eventuale pericole de prabușire. Așa că 20 de angajați, ajutați de tehnică specială, au fost astăzi antrenați în lucrările de demontare.

ALEXEI LAVINENCO, ȘEF DIRECȚIE INTERVENȚII: „Momentan efectuăm dezmembrarea lucrărilor de construcție care au fost în urma incendiului și presupun niște riscuri. Astfel ca să asigurăm accesul colegilor experți care vor face o expertiză a durității clădirii”.

Abia mâine o echipă de experți va veni la fața locului pentru o expertiză mai amplă , în urma căreia se va stabili dacă edificiul va fi demolat. Între timp, angajații de la Filarmonică și-au luat din clădire instrumente muzicale și alte lucruri pe care vâlvătaia le-a cruțat.

ALEXEI LAVRINENCO, ȘEF DIRECȚIE INTERVENȚII: „Pompierii și salvatorii au însoțit aceste grupuri de angajați ca să le asigure securitatea pe parcursul evacuării bunurilor”.

Pompierii ne-au spus că tot mâine va fi prezentată și cauza finală care a dus la izbucnirea incendiului. Între timp, mai mulți artiști, politicieni, dar și autorități au calificat incendiul drept o tragedie pentru cultura națională. Guvernul a anunțat vineri și despre deschiderea unui cont, pe care oamenii pot dona. Totodată, directorul Filarmonicii „George Enescu”, din București, a promis sprijin financiar pentru reconstrucția Filarmonicii de la Chișinău. Astfel, la Bucureşti, urmează să fie organizat curând un concert caritabil în acest scop.

Amintim că incendiul, care a mistuit edificiul Filarmonicii Naționale, a izbucnit joi, în jurul orei 12:00. Zece autospeciale și aproape 60 de pompieri s-au luptat cu flăcările mai bine de zece ore. Focul a fost stins în totalitate abia vineri dimineață.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram