Guvernul australian a suspendat temporar activităţile la ambasada sa din Kiev, pe fondul temerilor privind o invazie rusă, și au mutat operațunile la Lvov, în apropiere de granița cu Polonia. SUA și Canada au anunțat măsuri similare, notează digi24.
„Având în vedere deteriorarea situaţiei securităţii cauzată de acumularea de trupe ruse la graniţa cu Ucraina, guvernul a ordonat plecarea personalului de la ambasada Australiei la Kiev şi a suspendat temporar activităţile la ambasada noastră din Kiev”, a declarat ministrul de externe australian, Marise Payne, citează Agerpres.
Marise Payne a precizat că operaţiunile ambasadei vor fi mutate temporar în oraşul ucrainean Lvov, în apropierea graniţei cu Polonia.
Guvernele Australiei şi Noii Zeelande şi-au avertizat cetăţenii aflaţi în Ucraina să părăsească țara imediat, în timp ce temerile asupra unei invazii ruse cresc.
Pe fondul tensiunilor crescute dintre Rusia şi Ucraina, ambele ţări şi-au îndemnat cetăţenii să părăsească Ucraina atât timp cânt sunt încă disponibile zboruri comerciale.
SUA și Canada au întreprins măsuri similare, anunţând sâmbătă, 12 februarie, că îşi va închide temporar ambasada de la Kiev şi îşi va transfera operaţiunile într-un birou temporar din Lvov „din cauza deteriorării situaţiei cauzate de desfăşurarea de trupe ruse la graniţă”.
„Vom relua activităţile la ambasada de la Kiev de îndată ce situaţia de securitate în Ucraina ne va permite să garantăm servicii şi o securitate adecvată pentru personalul nostru”, a declarat ministrul de externe Mélanie Joly, potrivit unui comunicat.
„Canadienii trebuie să evite în continuare orice călătorie în Ucraina. Le cerem tuturor celor aflaţi în prezent în ţară să plece acum”, a adăugat ea.
Washingtonul, care a ordonat sâmbătă plecarea majorității personalului ambasadei sale la Kiev, a transferat şi angajaţii responsabili cu serviciile esenţiale la Lviv, la aproximativ 70 km de graniţa cu Polonia.
Statele Unite au insistat vineri asupra riscul unei invazii „iminente” a Ucrainei de către Rusia, care a desfăşurat peste 100.000 de soldaţi lângă graniţă şi tocmai a început manevre militare în Marea Neagră şi în Belarus, încadrând de facto ţara.
Eforturile diplomatice marcate de o serie de apeluri telefonice sâmbătă între liderii occidentali şi Moscova nu au reuşit să atenueze tensiunile din jurul Ucrainei.