Deputata PAS, Olesea Stamate – președintele Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, consideră că greva avocaților „este alimentată de alte interese, sau de alți ”factori de interese””. Stamate a comentat decizia avocaților de a intra în grevă, într-o postare pe Facebook.
În comentariul său, Olesea Stamate se întreabă dacă adoptarea legii avocaturii în lectură finală, care era o urgență pentru Uniunea Avocaților, mai este prioritară.
„Deoarece prin proiectul de lege se reinstituie examenul de accedere în funcția de avocat pentru foști procurori și/sau judecători și, respectiv dacă nu se adoptă acum, vor intra persoane corupte în sistem, deoarece la moment nu este examen pentru ei”, menționează Olesea Stamate.
Stamate amintește despre scrisoarea expediată, ieri, Uniunii Avocaților în care propune soluții de compromis. S-a propus modificarea legislației astfel încât acordul Uniunii să fie necesar în toate cazurile, cu excepția infracțiunilor de corupere pasivă, activă și trafic de influență și cele flagrante. De asemenea, s-a propus lansarea unui dialog între Parlament, Ministerul Justiției și Uniunea Avocaților pentru identificare soluțiilor optime privind instituirea unor garanții suplimentare.
„Aici mă refer la protejarea secretului profesional în timpul perchezițiilor în mod special, dar ar putea fi și alte aspecte, care ținând cont de experiența altor țări, dar și de specificul Republicii Moldova ar putea fi integrate în legislația națională.
Urmare a deciziei Consiliului Uniunii Avocaților de ieri, înțeleg că soluția propusă nu a fost acceptată, și este regretabil. Au fost propuse garanții similare cu cele ale judecătorilor și cele ce urmează a fi instituite pentru deputați, odată cu modificarea Constituției. Este puțin?”, se întreabă Stamate.
Amintim că, Avocații din toată țara au intră de astăzi, 20 ianuarie în grevă generală, cu sistarea totală a activității. Aceștia cer Parlamentului să retragă amendamentul propus de către deputata PAS, Olesea Stamate, la proiectul de lege cu privire la avocatură, care prevede excluderea imunității acestora. Avocații intenționează să protesteze până în 24 ianuarie.