Persoanele care au o experiență profesională de zece ani în domeniul dreptului, acumulată atât în țară cât și peste hotare pot candidat la funcția de procuror general sau procuror-șef al procuraturilor specializate. Aceasta este una din modificările proiectului de lege, care prevede modificarea procedurii de accedere în funcția de procuror, aprobat cu votul a 55 de deputați.
De asemenea, proiectul de lege prevede instituirea unei comisii independente, formată din persoane din afara sistemului, care să fie implicată în procedura de numire a procurorului-șef din cadrul procuraturilor specializate.
Această Comisie va fi constituită din cinci membri – unul desemnat de Ministerul Justiției, unul de Președintele țării și trei membri desemnați de către Consiliul Superior al Procurorilor (CSP).
Potrivit procedurii, Comisia specială va organiza interviuri, va verifica integritatea candidaților și va transmite lista integrală a candidaților, cu punctajul și rezultatele evaluării, către Consiliul Superior al Procurorilor.
CSP la fel este în drept să-și facă propria evaluare a dosarelor și, respectiv, să selecteze candidatul care urmează a fi înaintat procurorului general spre numire. Astfel, CSP este în drept să selecteze orice candidat admis la concurs, chiar dacă acesta nu a fost desemnat învingătorul concursului de către Comisia specială.