În comunicat, se mai anunță că totodată, în vederea impulsionării recuperării bunurilor delapidate, s-a dispus iniţierea, în comun cu EUROJUST, a unei Echipe Comune de Investigații, în vederea obținerii operative a documentelor și a altor probe, în privința persoanelor implicate în frauda bancară, necesare pentru finalizarea anchetei și remiterii dosarului în instanța de judecată, atât pe teritoriul Republicii Moldova cât și pe teritoriul altor state.
Grupul de anchetă va coopera inclusiv cu experţi ai partenerilor de dezvoltare, de la care au solicitat asistenţă, pentru repatrierea mijloacelor financiare litigioase aflate peste hotare.
În vederea stabilirii tuturor circumstanţelor legate de frauda bancară, au fost expediate cereri de comisii rogatorii internaționale în Federaţia Rusă, Letonia, Italia, SUA, Franța, Austria, Cehia, Cipru, Elveţia, Estonia, Liechtenstein şi Monaco, prin care s-a solicitat ridicarea rulajelor bancare, audiere de persoane, ridicare de documente confirmative a tranzacțiilor efectuate etc.
Au fost executate în total 6 cereri de comisie rogatorie, executate parțial 5 cereri de comisie rogatorie și neexecutate 9 cereri de comisie rogatorie.
În acest context, prin intermediul Direcției cooperare internațională a Procuraturii Generale se va solicita accelerarea executării cererilor de comisie rogatorie adresate altor state care deocamdată nu au oferit un răspuns.
Amintim că, drept reper pentru valorile care sunt urmărite pentru recuperare este suma de 13,34 miliarde lei, ceea ce reprezintă valoarea hârtiilor de valoare de stat, emise în vederea acoperirii creditelor de urgență, acordate de BNM, în favoarea Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank.
La etapa actuală, numărul cauzelor penale privind faptele infracționale de prejudiciere a „Băncii de Economii”, „Băncii Sociale” şi „Unibank”, care s-a aflat sau se mai află în gestiunea grupurilor de urmărire penală, este estimat la 197 de cauze penale. Numărul total de cauze penale, pornite sau aflate în gestiune, este în permanentă deviație, pe motiv că acestea fie sunt conexate într-o singură procedură, fie sunt disjunse, suspendate sau clasate/încetate.
Astfel, valoarea sechestrelor aplicate este de aproximativ 3 miliarde de lei, iar suma prejudiciului recuperat (la data de 15.06.2019) este de 2 276,6 mln. lei, dintre care active proprii ale băncilor -1 203,4 mln lei, iar pe titluri executorii - 1 073,2 mln lei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!