Moldovagaz va construi stații noi de alimentare cu gaze naturale comprimate în Chișinău

SA Moldovagaz își va extinde rețeaua stațiilor de alimentare cu gaze naturale comprimate (GNC) din țară, urmând să lanseze construcția unor stații pilot pentru parcul de autobuze și autospeciale din municipiul Chișinău. O înțelegere în acest sens a fost făcută în cadrul întrevederii președintelui companiei, Vadim Ceban, cu primarul general Ion Ceban.

Foto: radiochisinau.md

Astfel, urmează a fi semnat un memorandum de înțelegere între Primărie și Moldovagaz, iar înainte de începerea lucrărilor propriu-zise va fi elaborat un studiu de fezabilitate. Compania fiică a Moldovagaz, Transautogaz va cofinanța costurile pentru elaborarea studiului, precum și lucrările de proiectare și construcție a stațiilor de alimentare cu gaze naturale comprimate pe teritoriul ÎM „Parcul urban de autobuze” din strada Sarmizegetusa și în apropiere de Gara auto Sud-Vest.

„Republica Moldova s-a angajat să reducă emisiile de gaze cu efect de seră până în anul 2030 cu 70% în raportul cu anul de referință 1990, iar sectorul transporturi este una dintre principalele surse de emisii. Un program de dezvoltare a parcului auto municipal, bazat pe utilizarea gazelor naturale, va contribui la reducerea emisiilor și va servi drept un bun exemplu de combinare a beneficiilor economice și preocupărilor față de mediul înconjurător”, a declarat președintele Moldovagaz, Vadim Ceban.

Gazele naturale sunt un combustibil ecologic, iar utilizarea lor reprezintă o contribuție semnificativă la protecția mediului înconjurător, până la 90% din poluarea orașelor provenind de la exploatarea autovehiculelor. Din punct de vedere al mediului, arderea GNC în motoare emite cu până la 30% mai puţin dioxid de carbon în cazul autoutilitarelor mici şi cu până la 20% mai puţin în cazul autobuzelor şi autocamioanelor, comparativ cu motoarele cu combustibili clasici. Cantitatea de emisii de oxizi de azot (NOx) este la 70% mai redusă decât standardele europene aplicabile camioanelor şi autoutilitarelor, iar nivelul de zgomot scade la jumătate.

Alimentarea cu gaze naturale a transportului public municipal va avea și beneficii economice, prețul unui metru cub de gaze naturale comprimate fiind cu 42% mai mic decât al unui litru de motorină. Având în vedere că fiecare din cele 126 de autobuze municipale de transport public parcurge anual cca 56 de mii de kilometri și are un consum mediu de 37 de litri de motorină la 100 km, economiile vor fi semnificative.

În prezent, cca 44% din autobuzele municipale au o vârstă de peste 20 de ani, 38% - peste 15 ani și 18% peste 10 ani, fiind necesară înnoirea flotei auto. În cadrul proiectului pilot, urmează a fi procurate câteva autobuze și autospeciale pentru colectarea deșeurilor, dotate cu instalații de gaze naturale comprimate, pentru a testa eficiența lor.

Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, o cotă de cca 60% din carburanții consumați în Republica Moldova îi revine motorinei, 26% - benzinei, iar gazului petrolier lichefiat (GPL) și gazului natural comprimat (GNC) câte 11 și respectiv 3%.

Gazul natural comprimat este utilizat pe scară largă în multe ţări europene, în rândul cărora se detaşează Italia, unde sunt în circulaţie aproximativ un milion de vehicule care utilizează acest tip de combustibil.


Pub