Două feluri de pâine s-au scumpit, apoi ieftinit, în 24 de ore: Cum motivează compania Franzeluța majorarea și revenirea la prețul inițial

Două feluri de pâine de secară, ieri, 19 decembrie, au putut fi cumpărate cu 35 și respectiv, 25 de bani, mai mult. Este vorba despre pâinea „Dacia” și „Borodinski”. Însă, astăzi deja Franzeluța a anunțat printr-un comunicat de presă că renunță la majorarea prețurilor.

Foto: vipmagazin.md

Majorarea temporară a prețului pentru aceste tipuri de pâine a fost determinată de creșterea prețului la făina de secară, un produs de import, motivează Franzeluța.

Totodată, compania susține că fiind impuşi de situaţia de a introduce noul preţ al făinei de secară în prețul final al pâinii, în paralel a fost demarat un proces de analiză a posibilităților interne ale întreprinderii de a acoperi cheltuielile suplimentare apărute.

„Dat fiind faptul că aceste posibilităţi au fost identificate, anunțăm revenirea la preţurile anterioare ale pâinii "Dacia" și "Borodinski".

"Franzeluţa" S.A. își reconfirmă și pe această cale angajamentul de a pune la baza tuturor acțiunilor sale atât calculul economic, cât și cel social care să pornească de la interesul consumatorilor”, se arată într-un comunicat al combinatului.


Pub