Ultima oră! Anatolie Donțu a rămas fără fotoliul de primar de Căuşeni: CEC a stabilit când vor avea loc alegeri locale noi

Anatolie Donțu, ales primar de Căușeni din partea Platformei „Demnitate și Adevăr”, pierde fotoliul. Se întâmplă după ce Curtea Supremă de Justiție a respins recursurile înaintate Donțu împotriva deciziei ANI prin care s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese, ultimul fiind decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică sau o funcție de demnitate publică, inclusiv funcția de primar, pe o perioadă de 3 ani. Astfel, Comisia Electorală Centrală a stabilit când vor avea loc alegeri locale noi în oraș.

Foto: facebook

„Membrii CEC au stabilit, pentru data de 17 noiembrie 2024, alegeri locale noi în orașul Căușeni, raionul Căușeni, urmare a sesizării Autorității Naționale de Integritate (ANI) în legătură cu încetarea, înainte de termen, a mandatului de primar în această localitate. Vacanța funcției a intervenit urmare a sesizării Autorității Naționale de Integritate (ANI) în legătură cu încetarea, înainte de termen, a mandatului de primar în această localitate.

Prin actul de constatare, ANI l-a decăzut pe primarul ales în cadrul alegerilor locale generale din 2023 din dreptul de a exercita o funcție publică sau o funcție de demnitate publică, inclusiv funcția (mandatul) de primar, pe o perioadă de 3 ani din data rămânerii definitive a actului de constatare ori din data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care se confirmă existența conflictului de interese.

În temeiul Încheierii Curții Supreme de Justiție din 3 aprilie 2024, persoana în cauză fost înscrisă, la această dată, în Registrul persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică pe un termen de 3 ani”, comunică CEC.

Anatolie Donțu a suferit o înfrângere la Curtea Supremă de Justiție. Instanța supremă a respins recursurile înaintate de edilul de Căușeni și avocatul acestuia împotriva deciziei ANI prin care s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese.

În timpul celui de-al tur de scrutin, Consiliul Electoral din Căușeni a invalidat mandatul primarului ales din primul tur al alegerilor locale generale, care a avut loc pe 5 noiembrie 2023. Despre aceasta a anunțat secretarul general al Platformei DA, Liviu Vovc.

Platforma DA a contestat decizia prin care mandatul de primar de Căușeni a fost invalidat. Despre aceasta a declarat liderul formațiunii Platforma DA. „Vom solicita demisii și tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în acest act marca ,,Berdilo””, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

Pe 29 noiembrie, liderul Platformei DA, Dinu Plîngău, a anunțat că, instanța de judecată a obligat Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale Căușeni să valideze mandatul de primar al lui Anatol Donțu, ales cu 76% din voturile cetățenilor din partea formațiunii.

În decembrie aceluiași an, Anatol Donțu a obținut câștig de cauză și la Curtea de Apel.


Pub