Inflația în Moldova a scăzut sub 10%, în luna august: Cu cât s-au redus prețurile medii de consum

Inflația anuală în luna august 2023, comparativ cu luna august 2022 a constituit 9,7%, fiind în descreștere cu 1,1 puncte procentuale față de nivelul înregistrat în luna iulie curent comparativ cu iulie 2022 (10,8%).

Foto: unimedia

„Prețurile medii de consum în luna august față de luna iulie 2023 s-au redus cu circa 0,1% (în luna august 2022 față de iulie 2022 prețurile medii s-au majorat cu 0,9%).

Diminuarea prețurilor medii de consum a fost determinată de micșorarea prețurilor la produsele alimentare cu circa 0,8%, contribuind la micșorarea prețurilor medii de consum cu circa 0,3%.

Prețurile medii de consum în luna august față de luna iulie 2023 s-au majorat la: mărfurile nealimentare, cu circa 0,4%, contribuind la majorarea prețurilor medii de consum cu circa 0,2%; serviciile prestate populației cu 0,2%, contribuind la majorarea prețurilor medii de consum cu circa 0,1%.

În luna august 2023 față de iulie 2023, din produsele alimentare, diminuări mai accentuate a prețurilor medii de consum au fost marcate la legume – cu 8,7%, fructe – cu 1,5%, zahăr – cu 1,1%, ulei vegetal – cu 1,0%. Totodată, în perioada de analiză au fost înregistrate creșteri de preț la ouă de găină – cu 17,2%.

La mărfurile nealimentare în perioada raportată au crescut prețurile medii de consum la combustibili și carburanți – cu 3,4% (inclusiv prețurile la motorină s-au majorat cu 10,5%, la benzină – cu 3,9%, prețurile la combustibili solizi (cărbune de pământ etc.) fiind în descreștere cu 8,4%), confecții – cu 0,4%.

Concomitent, la serviciile prestate populației în luna august față de luna iulie 2023 s-au majorat prețurile la serviciile de alimentare cu apă potabilă și serviciile de canalizare – cu 4,0%, și serviciile transportului de pasageri - cu 3,7%.

Totodată, diminuări a prețurilor (tarifelor) în luna curentă au fost înregistrate la tarifele reglementate2 de furnizare a energiei electrice – cu 2,6%.

Prețurile medii de consum în luna august 2023 comparativ cu luna august 2022 (în ultimele 12 luni) au crescut cu 9,7%, inclusiv la produse alimentare cu 9,6%, mărfuri nealimentare cu 5,5% și servicii prestate populației cu 16,3% (Tabelul 1, Figurile 2 și 3). Astfel, a fost marcată reducerea în continuare a ratei anuale a inflației, înregistrată începând cu luna noiembrie a anului 2022.”, menționează BNS.


Pub