„Am mulțumit celor prezenți, în numele tuturor pacienților, pentru sacrificiul făcut de părinții, frații și surorile lor în lupta cu virusul ucigaș. Statul nostru nu a fost pregătit să înfrunte această năpastă și nu a știut să-și protejeze lucrătorii medicali. În memoria lor și în semn de recunoștință pentru urmașii lor, autoritățile de azi trebuie să facă lucrurile mult mai bine. Să investim în sistemul medical și să-i protejăm pe cei care sunt în prima linie atunci când ne confruntăm cu situații dificile. Avem nevoie de un stat responsabil, care să le aprecieze munca și curajul”, a spus Președinta Maia Sandu.
În context, șefa statului a menționat cât de importantă este vaccinarea împotriva Covid-19.
„Noi, cetățenii, de asemenea trebuie să ne protejăm pe noi și să ne protejăm medicii noștri, iar soluția este vaccinul. Doar prin vaccinare ne vom păstra sănătatea și vom ajuta sistemul medical să facă față pandemiei care capătă noi turații în toată lumea”, a declarat Maia Sandu.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!