Peste șase mii de persoane nu pot susține examenele auto pe motiv că licența școlilor unde au fost instruiți a expirat

Peste 6 mii de persoane nu pot susține examenele auto, pe motiv că actele permisive ale școlilor auto unde au fost instruiți au expirat. Informația a fost prezentată de către Tatiana Cunețchi, director-adjunct al ASP, în cadrul unei ședințe la Guvern. Potrivit acesteia, de la începutul anului 181 de școli auto au fost acreditate, iar în luna septembrie în cazul a 134, licența era expirată.

Foto: UNIMEDIA

Pentru deblocarea situației privind recunoașterea studiilor realizate de cei peste 6 mii de cursanți în instituțiile auto care în perioada tranzitorie au avut actele permisive expirate, premierul a susținut soluția propusă de MECC, care prevede că școlile auto care au obținut actul permisiv, dar au instruit cursanții în perioada expirării actului, vor fi obligate să evalueze repetat cursanții în cadrul instituției, suportând cheltuielile din bugetul instituției și să elibereze noi fișe de școlarizare absolvenților. În cazul instituțiilor care nu dețin actul permisiv, dar au realizat instruiri, cursanții vor fi reevaluați într-o altă instituție care activează în condiții legale, cu suportarea cheltuielilor din bugetul școlii.

„Responsabilitatea de actualizare a actului permisiv revine școlilor auto, care trebuie inițial să depună o cerere la ANACEC pentru evaluarea externă în vederea acreditării. De asemenea, la începutul anului, MECC a informat școlile auto despre necesitatea de inițiere a procedurilor pentru evaluarea externă și obținerea actului permisiv. Însă, din cele 47 de școli auto cărora le-a expirat actul permisiv, doar 6 au depus cererea pentru evaluarea externă”, se arată într-un comunicat oficial.

Având în vedere că școlile auto cu licența expirată continuă instruirea persoanelor și formarea grupelor noi, premierul a solicitat MECC, ANACEC și ASP să publice oficial lista școlilor auto acreditate și celor care nu au licența valabilă.


Pub