Maia Sandu atenționează că Republica Moldova ar putea rămâne fără căldură și energie electrică pe timp de iarnă

Fosta prim-ministră a Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează că Republica Moldova ar putea rămâne fără căldură și energie electrică pe timp de iarnă, din cauza blocării dialogului cu România și Ucraina, după venirea noului guvern. Declarația a fost făcută pe pagina oficială de facebook a Maiei Sandu.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit ex-prim-ministrei „ în lipsa unui acord între Ucraina și Federația Rusă pe tranzitul gazelor naturale, există riscul să înghețăm în ianuarie”.

În același timp, lidera PAS a precizat că odată cu plecarea Guvernului Sandu, toate discuțiile cu România și Ucraina s-au blocat.

„După plecarea noastră de la guvernare, discuțiile cu România și Ucraina s-au blocat. Politica externă dezastruoasă a guvernării lui Dodon (care a adus ofense și Bucureștiului, și Kievului) pune în pericol securitatea energetică a țării”, a scris Maia Sandu.

Totodată, fosta șefă a Executivului a precizat că e nevoie urgent de a fi chemați la raport ministrul Economiei și Infrastructurii „pentru a clarifica toate detaliile pe marginea acestui subiect”.

Maia Sandu / Sursa:Maia Sandu/facebook


Pub