Şi-a omorât mamă cu deosebită cruzime: Un bărbat din capitală, condamnat la 14 ani de închisoare
Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 27 iulie 2022, un bărbat în vârstă de 37 ani, originar din Chișinău a fost condamnat la închisoare pe un termen de 14 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, fiindu-i incriminate trei capete de acuzare. Bărbatul a fost învinuit de săvârșirea a două episoade de neexecutarea măsurilor din ordonanța de protecție a victimei violenței în familieși un episod de violență în familie, soldată cu decesul persoanei.

Foto:
„Mai exact, potrivit actului de învinuire, inculpatul a fost acuzat de faptul că a încălcat în două cazuri ordonanța de protecție a victimei violenței în familie, emisă de Judecătoria Chișinău (sediul Centru), prin care a fost obligat de a părăsi locuința comună cu mama sa, din sectorul Botanica al capitalei, precum și de a sta departe de locul aflării victimei, excluzând orice contact cu aceasta pe un termen de trei luni.

Prin urmare, în seara zilei de 30 decembrie 2021, inculpatul încălcând din nou ordonanța de protecție a victimei violenței în familie, a venit la domiciliul mamei sale, pe care a agresat-o fizic, aplicându-i mai multe lovituri peste corp cu pumnii și cu o furculiță de bucătărie, cauzându-i victimei leziuni corporale ce prezintă pericol pentru viață și în baza acestui criteriu se califică ca vătămare gravă.

Precizăm că, victima pe parcursul a trei luni s-a aflat în Instituția Medico-Sanitară Publică Institutul Medicină de Urgență, în stare extrem de gravă, unde a și decedat. Menționăm că, instanța de judecată a menținut aceiași măsura preventivă sub formă de arest preventiv aplicat în privința inculpatului, până la intrarea sentinței în vigoare”, anunță PG.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.


Pub