George Simion, interzis în Moldova pentru încă 5 ani. Liderul Aur: Politicienii de la Chişinău mimează iubirea față de România, când le convine

Liderul AUR, George Simion, are interdicţie de a intra în Republica Moldova până în toamna anului 2028. Autorităţile de la Chişinău au prelungit decizia din 2018 cu încă cinci ani, potrivit newsmaker.md. Politicianul a venit cu o reacție.

Foto: facebook

Potrivit sursei citate, Inspectoratul General pentru Migrație a declarat că „a emis o decizie de prelungire a termenului declarării străinului ca persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova, pe un termen de încă 5 ani”.

„Autoritatea competentă a Republicii Moldova a informat autoritățile din România despre decizia adoptată. Actualmente Inspectoratul General pentru Migrație se află într-un litigiu cu cetățeanul român care a contestat în instanță măsura impusă”, a precizat Inspectoratul.


George Simion a venit cu o reacție.

„Nu e vorba despre o nouă interdicţie ci de o continuare a celei vechi, ne judecăm din octombrie 2023 pe chestiunea aceasta. Vedem însă că nimic nu s-a schimbat peste Prut în ultimii ani. În loc să îmbrăţişeze ideea unirii, politicienii de la Chişinău se ţin de fotoliile lor călduţe, mimând iubirea faţă de România doar atunci când le convine lor”, a declarat George Simion, vineri, pentru news.ro.

 „Poziţiile noastre rămân aceleaşi: vrem unirea celor două state româneşti şi dispariţia graniţei de la Prut! Pentru asta militez de ani de zile şi nu mă dezic de această cauză naţională”, a continuat liderul AUR. El a mai spus că, „spre deosebire de restul politicienilor, prefer să rămân integru şi să spun adevărul”.

 „Indiferent de consecinţe, indiferent de faptul că nu mă pot vedea cu fraţii şi surorile mele din Republica Moldova. Mergem înainte, pentru o Românie Mare în Europa!”, a conchis Simion.

George Simion a fost reţinut, pe 1 octombrie 2018, de către angajaţii Biroului pentru Migraţie şi Azil al Republicii Moldova, în timp ce se pregătea să plece în România. Tot atunci, liderul unionist a fost informat că a primit interdicţie de intrare pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 5 ani.

În februarie 2019, microbuzul tricolor de campanie al lui George Simion a fost blocat în vama Leușeni și a primit interdicție de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, fiind dat în „consemn la frontieră”.

În iunie 2019, George Simion a depus la Ministerul Afacerilor Interne o cerere cu privire la anularea interdicției.

În iulie 2019, Biroul migrație și azil al MAI a comunicat că declararea lui George Simion drept persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova în speță poate fi anulată doar de către instanța de judecată.

La 27 martie 2022, delegaţii la Congresul extraordinar al AUR România l-au reales pe George Simion în funcția de preşedinte al partidului. Acesta a obținut cu moțiunea „România bogată: creștină și democrată” 784 din 832 de voturi. Din echipa de conducere propusă de George Simion fac parte zece basarabeni, printre care și ex-ministrul Mediului din Moldova, Valeriu Munteanu. Acesta a fost ales vicepreședinte al formațiunii.


Pub