Înălţimea digului fortificat este de până la un metru, iar salvatorii, ostaşii şi carabinierii au consolidat barajul cu argilă şi prundiş pe parcursul zilei de ieri pe o distanţă de 650 m. Astăzi 27 mai lucrările vor continua iar specialiştii urmează să consolideze digul cu alţi 2100 saci cu nisip.
De către angajații Administrației de stat a drumurilor au fost formate două platforme de manevrare a tehnicii şi au fost transportați 1900 m3 de argilă și prundiș. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în continuare monitorizează punctele de observare a nivelului apei pe râurile Nistru și Prut și efectuează verificarea mai multor sectoare cu pericol, precum și sensibilizează populației cu privire la riscurile posibile în cazul inundațiilor.
În total pentru preîntâmpinarea riscului de inundații în tabăra de câmp activează peste 300 de persoane, iar pentru lucrările de fortificare a digurilor sunt utilizate 97 unități de tehnică. Amintim că în vederea executării indicației prim-ministrului Pavel Filip, cât și pentru organizarea acțiunilor de prevenire a eventualelor inundații, în urma ridicării nivelului apei în râurile Nistru și Prut, la data de 24 mai 2019, la IGSU a fost activată Celula de criză cu implicarea experților din cadrul Ministerului Apărării, Agenției Proprietăți Publice, Administrației de Stat a Drumurilor, Agenției ”Apele Moldovei”, Agenției ”Moldsilva”, Inspectoratului General al Poliției, Inspectoratului General al Carabinierilor și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!