BNM îndeamnă cetățenii să reclame cazurile în care li se percep comisioane mai mari decât cele legale, la plățile interbancare electronice

Pentru procesarea unui document de plată în regim normal se percep cel mult 3,5 lei, iar în regim de urgență - 20 de lei. Acestea sunt valorile maxime la comisioanele/tarifele pentru ordinele de plată recepționate în mod electronic, în lei moldovenești, prin intermediul sistemelor automatizate de deservire la distanță: internet payments, pc-payments, mobile payments, anunță Banca Națională a Moldovei.

Foto: asia-first.com/

În cazul în care comisioanele nu sunt aplicate în limitele tarifare legale, persoanele fizice sau juridice, în afara acțiunilor de revendicare a drepturilor lor legale, sunt îndemnate să înainteze o petiție Băncii Naționale (BNM), conform procedurii prevăzute de Codul administrativ.

Valorile maxime ale comisioanelor sau tarifelor menționate au fost stabilite în luna iunie, prin hotărârea Comitetului executiv al BNM și sunt în vigoare de la 1 septembrie 2019.

Ce reprezintă sistemul național de plăți

Sisteme automatizate de deservire la distanță:

  • internet-payments (browser based payments/internet banking) – sistem de deservire care oferă posibilitatea accesării sistemului prin intermediul unei pagini web operate de către PSP, fără preinstalarea aplicaţiei program la deţinător.
  • pc-payments – sistem de deservire care se bazează pe o aplicaţie program a PSP, instalată la staţiile de lucru la sediul deţinătorului şi pot utiliza în calitate de mijloc de comunicaţie atât reţele private, cât şi reţeaua Internet.
  • mobile-payments – sistemele prin intermediul cărora tranzacţiile/instrucţiunile de plată sunt transmise şi/sau confirmate de deţinător către PSP, prin intermediul unui dispozitiv mobil.


Pub