(foto) Argint pentru Moldova: Luptătoarea Irina Rîngaci a devenit vicecampioană europeană

Republica Moldova a înregistrat un nou succes la Campionatul European de Lupte Feminine, ediția 2023, rezervat seniorilor, care s-a desfășurat în perioada 19-21 aprilie la Zagreb, Croația. Medalia de argint a fost obținută de luptătoarea Irina Rîngaci, sportivă din cadrul Centrului Sportiv de pregătire a Loturilor Naționale, Maestră Emerită a Sportului, anunță Ministerul Educației și Cercetării.

Foto: Facebook
„Victoriile obținute de către luptătoarea din țara noastră se datorează efortului și devotamentului față de acest sport, dar și muncii antrenorilor lotului Naţional de lupte feminine: Andrei Chiperi și Petru Chiperi, antrenori emeriți.

Participarea la competiție a avut loc cu suportul financiar al Ministerului Educației și Cercetării. Sportiva și antrenorii vor beneficia de premii bănești oferite de către minister în cadrul Galei Sportului, organizată tradițional la sfârșitul anului”, au scris reprezentanții MEC.

Cu acest prilej, cu un mesaj de felicitare au venit reprezentanții Ministerului Apărării al Republicii Moldova: „Sportiva noastră, Irina Rîngaci a obținut medalia de argint la Campionatul European Seniori din Zagreb!

Felicitări, Irina!”, au scris responsabilii de la Ministerul Apărării, pe rețele.




Ar putea fi o imagine cu 1 persoană

Возможно, это изображение 1 человек

Ar putea fi o imagine cu 3 persoane


Pub