Transportatorii de mărfuri și-ar putea programa traversarea frontierei începând cu cea de-a doua jumătate a lui 2019

Transportatorii de mărfuri și-ar putea programa traversarea frontierei începând cu cea de-a doua jumătate a anului curent. Aplicația care permite acest lucru, urmează a fi implementată de către Serviciul Vamal, cu sprijinul financiar al Programului USAID pentru Reforme Structurale în Moldova (Programul RSM).

Foto: UNIMEDIA

Principiul de funcționare a noului sistem va fi similar celor aplicate în mai multe state europene. Mai exact, transportatorii de mărfuri își vor putea rezerva în prealabil timpul de traversare a frontierei, ceea ce va reduce substanțial aglomerările și va fluidiza traficul. Aplicația va putea fi accesată prin intermediul tuturor dispozitivelor electronice disponibile (calculator, tabletă, telefon).

Potrivit înțelegerilor, la prima etapă, sistemul ar urma să fie aplicat, în regim de testare, la posturile ”Leușeni” și ”Sculeni”, care, actualmente, înregistrează cele mai multe traversări de autocamioane.

În cazul postului vamal ”Sculeni”, decizia este determinată și de lucrările de reconstrucție capitală a postului, care vor începe în toamna acestui an. Prin urmare, aplicarea acestui instrument de fluidizare, combinată cu posibilitatea vămuirii în noua zonă de control vamal din apropierea postului, va asigura menținerea unei capacități optime de perfectare a acestuia.

De asemenea, acest concept de gestionare a fluxurilor transfrontaliere urmează a fi propus spre implementare și autorităților omoloage din statele vecine, astfel încât formalitățile să fie accelerate pe ambele părți ale frontierei.


Pub