Sondaj: Partidele care ar intra în Legislativ, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare

Potrivit unui nou studiu, realizat de compania Intellect Grup, dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri parlamentare atunci cinci partide ar intra în Legislativ.

Foto: UNIMEDIA

Sondaj Intellect Group: Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri parlamentare, cu ce partid ați vota?

Intenția de vot la prezidențiale / Sursa:infogram.com

Potrivit rezultatelor sondajului, 30 la sută dintre moldovenii chestionați au spus că ar vota pentru Partidul Socialiștilor. Alții 18,4 la sută pentru Partidul Acțiune și Solidaritate, iar 8,9% pentru Partidul Șor.

Partidul Nostru ar acumula 7,4%, apoi urmează Platforma Demnitate și Adevăr cu 4 la sută, Partidul Democrat ar obține 2,5%, Partidul Comuniștilor 2%, iar pe ultimul loc în clasament s-ar situa Pro-Moldova.

Totodată, 8,1 la sută dintre cetățenii intervievați au spus că s-ar abține de la vot în caz că duminica viitoare s-ar organiza alegeri parlamentare, iar 16,8 la sută nu au decis încă.

Astfel, după redistribuirea voturilor, Legislativul ar arăta în felul următor: PSRM ar avea 44 deputați, PAS - 27, Partidul Șor -13, Partidul Nostru -11, Platforma Demnitate și Adevăr -6.

Sondajul a fost realizat de către Intellect Group, în perioada 2-9 octombrie, pe un eșantion de 1453 persoane și are o marjă de eroare de +/- 2,7%.

Acesta nu ia în calcul votul cetățenilor de peste hotare și a celor din stânga Nistrului.


Pub