Belarus, gata să permită tranzitarea cerealelor ucrainene către porturile baltice, dacă va putea livra și propria marfă

Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, a declarat că țara este dispusă să permită tranzitul cerealelor ucrainene către porturile de la Marea Baltică pe teritoriul său, însă cu condiția că vor fi ridicate restricțiile de livrare a mărfurilor bieloruse prin aceleași porturi, anunță canalul de Telegram Pul Pervogo.

Foto: Profimedia Images

În cadrul discuției telefonice cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, Lukașenko a spus că „Belarus este gata să acorde tot felul de asistență, având alocate capacități necesare pentru aceasta”.

Lukașenka a propus Secretarului la masa de negocieri cu participarea reprezentanților Belarusului, Ucrainei și țărilor baltice (gata să furnizeze porturi) să rezolve problemele desemnate. „În același timp, principalul lucru, așa cum a fost indicat în conversație, este că aceste porturi (Germania, Polonia, țările baltice, Rusia) să fie deschise și pentru mărfurile din Belarus. Adică, pentru a crea condiții pentru tranzitul cerealelor ucrainene, dar și pentru pentru mărfurile din Belarus”, transmite sursa citată.

La sfârșitul lunii mai, Rusia a spus că este gata să deschidă coridoare umanitare pentru a debloca exportul de cereale ucrainene pe mare, dar Kievul trebuie să asigure deminarea porturilor. „În general Moscova este pregătită pentru dialog cu toate părțile interesate în rezolvarea crizei alimentare, dar este nevoie de o abordare complexă a subiectului”, a declarat ministrul de Externe rus, Andrei Rudenko.

Anterior, Kremlinul a cerut revizuirea sancţiunilor impuse țării de UE și SUA pentru a debloca accesul în porturile ucrainene de la Marea Neagră, drept răspuns la apelul ONU. Viceministrul de Externe al Federației Ruse, Andrei Rudenko, a menționat că „pentru a soluționa criza alimentară din lume trebuie să fie ridicate sancțiunile care împiedică liberul comerț”.

Directorul Programului Alimentar Mondial, David Beasley, i-a adresat anterior un apel președintelui rus, Vladimir Putin, să deblocheze porturile ucrainene: „Dacă mai ai un pic de inimă, te rog deschide aceste porturi!”, i-a transmis responsabilul ONU liderului de la Kremlin, potrivit Reuters.


Pub