Mihai Ghimpu: Dosarul lui Dorin Chirtoacă merge „pas în pas” cu referendumul socialiștilor

Dosarul lui Dorin Chirtoacă merge „pas în pas” cu referendumul socialiștilor, pentru ca acesta să fie înlăturat din funcție, iar cei care au comandat reținerea lui să preia Primăria Chișinău, a declarat astăzi la o conferinţă de presă, liderul PL Mihai Ghimpu.

Politicianul a precizat că dosarul Dorin Chirtoacă este unul politic, la examinarea acestuia fiind comise multe abateri.

Pentru ei nu există respectarea normelor prevăzute de codul de procedură penală, pentru ei există numai comanda. Acum vara, cât toată lumea nu e acasă. Metode vechi, staliniste, comuniste. Oare toate acestea nu sunt o dovadă e vorba de un dosar politic? Eu cred că vor ajunge să fie trași la răspundere și cei care instrumentează aceste dosare”, a spus președintele PL.

Totodată, Mihai Ghimpu s-a adresat și foștilor colegi de coaliție din PD. „Azi totul e în mâinile PD-ului, azi toți stați și vă temeți de șeful vostru. În cadrul coaliției doar eu am putut sa am cuvânt și deja coordonatorul. Iată cine este nașul acestor coordonări. Este Vlad Plahotniuc în colaborare cu Igor Dodon”, a adăugat Mihai Ghimpu.

Valeriu Munteanu, vicepreședintele PL,a dat citirii unei declarații cu privire la dosarul politic intentat împotriva Primarului General al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă.

Arestarea Primarului General al municipiului Chișinău, prim-vicepreședinte al Partidului Liberal, vicepreședinte al Camerei Regiunilor din Consiliul Europei, Dorin Chirtoacă, a avut loc fără probe, cu grave încălcări a Codului de Procedură Penală, inclusiv, înlăturarea abuzivă a avocaților, chiar de la bun început, ceea ce constituie o încălcare a dreptului la apărare garantat de Constituția Republicii Moldova și de Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar în data de 21 iulie 2017, în mod conspirativ, dosarul a fost transmis în judecată de către procurori, privând învinuitul Dorin Chirtoacă și avocații, de dreptul de a face cunoștință, în mod nestingherit, cu toate materialele dosarului penal (de a formula cereri, demersuri, prezenta documente care ar demonstra nevinovăția sa, conform prevederilor Codului de Procedură Penală),se arată în textul declaraţiei.

În aceste condiţii, Partidul Liberal a solicitat: publicarea integrală a dosarului şi
examinarea acestuia de către instanța de judecată, în ședință publică. De asemenea, liberalii solicită delegarea de către Parlamentul European și de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, a unor experți în drepturile omului, pentru a monitoriza procesul de judecată.

Procuratura Anticorupţie a anunţat pe 21 iulie că a finalizat urmărirea penală în dosarul parcărilor cu plată în care este învinuit primarul general al municipiului Chişinău Dorin Chirtoacă şi expediază cauza în instanţa de judecată. Potrivit actului de învinuire, primarul capitalei a comis acte de corupere pasivă, în variantă agravată şi infracţiunea de trafic de influenţă, în variantă agravată.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.