Moscova panicată! Peste 20.000 de oameni evacuaţi în urma unor alerte cu bombă

Peste 20.000 de persoane au fost evacuate miercuri din centre comerciale, gări şi universităţi din Moscova, în urma unor alarme cu bombă. Potrivit presei de la Moscova, în total au fost recepţionate aproximativ 30 de apeluri telefonice care au început simultat şi au continua după începerea evacuărilor.

Pare să fie un caz de terorism la telefon, dar trebuie să verificăm credibilitatea acestor mesaje”, a declarat o sursă din serviciile de intervenţie în situaţii de urgenţă,

Serviciile de urgenţă au anunţat că unităţi de genişti şi câini antrenaţi verifică toate clădirile vizate.

Printre cele 30 de locuri unde s-au înregistrat ameninţări cu bombă se numără cele mai mari trei gări din oraş, peste 10 centre comerciale, inclusiv unul de lângă Piaţa Roşie şi trei universităţi, printre care Universitatea de Medicină şi Institutul de Stat pentru Relaţii Internaţionale.

Potrivit interlocutorului TASS, deja au fost verificate cel puțin cinci obiective, printre care gările Kazanski și Kievski, unde amenințările s-au dovedit a fi false.

În ultima vreme, într-o serie de orașe rusești, cum ar Stavropol, Iujno-Sahalin, Magadan, Vladivostok, Perm, Kalinigrad, Iakutsk, Krasnoiarsk, au fost înregistrate o serie de apeluri telefonice anonime, care informau cu privire la amplasarea de obiecte explozive în centre comerciale, clădiri administrative, școli, universități și cinematografe.

Foto: Gazeta.ru

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.