PAS face bilanțul primului an de mandat al lui Igor Dodon: Nu a realizat nimic din ceea ce a promis

Partidul Acțiune și Solidaritate, condus de Maia Sandu, a făcut bilanțul primului an de mandat al lui Igor Dodon, în care constată că șeful statului nu a realizat nimic din ceea ce a promis. Mai mult, potrivit formațiunii, Igor Dodon a încălcat angajamente importante, precum faptul că nu va face coaliție cu Plahotniuc.

“Igor Dodon a mințit oamenii doar pentru a le lua voturile, iar acum, împreună cu Plahotniuc, guvernează țara îmbogățindu-se pe seama oamenilor. Ei trăiesc în lux, iar pe cetățeni îi țin în mizerie și sărăcie. Ei vor să rămână nepedepsiți pentru abuzurile lor și să controleze totul în țară”,  se arată în bilanțul făcut de PAS.

Astfel, cei de la PAS au realizat un infografic, unde sunt reflectate principalele eșecuri și neadevăruri ale lui Igor Dodon.

În acesta se menționează între altele că Igor Dodon este primul președinte care s-a lăsat suspendat din funcție, acesta a avut șapte vacanțe în primul mandat, iar casa sa de 5 milioane lei a fost cumpărată din surse suspecte.

De asemenea, au fost trasate și patru neadevăruri enunțate de președintele țării, printre care se menționează faptul că exporturile în Rusia au crescut de 3-4 ori, declanșarea în primele o sută de zile a alegerilor anticipate, PSRM nu va face coaliție cu PDM și că va desemna în funcția de procuror un profesionist, neimplicat în acte de corupție.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.