În satul Crocmaz, Ștefan Vodă, vor fi sacrificați toți porcii. Proprietarii animalelor vor fi despăgubiți

Toți porcii din satul Crocmaz, raionul Ștefan Vodă, urmează să fie sacrificați, deoarece acolo au fost înregistrate 3 focare de pestă porcină africană.

În acest sens, Guvernul a aprobat astăzi un proiect, care prevede nimicirea tuturor porcilor din localitățile unde s-au depistat cel puțin 3 focare de pestă porcină, pentru a nu permite răspândirea virusului în țară.

Proprietarii animalelor sacrificate vor fi despăgubiți.

Guvernul a aprobat, anterior, un plan de măsuri pentru combaterea și prevenirea răspândirii pestei porcine africane pe teritoriul Republicii Moldova.

Acesta prevede extinderea perioadei de vânat pentru mistreți, vulpi și șacali, care sunt purtători de virus. De asemenea, va fi înăsprit și controlul la punctele de trecere a frontierei, fiind interzis importul cărnii și a produselor din carne de porc.

Conform datelor ANSA, situația privind răspândirea pestei porcine africane pe teritoriul țării noastre devine tot mai alarmantă, comparativ cu anii precedenți.

Astfel, în 2018, au fost înregistrate 25 de focare de pestă porcină, dintre care 16 sunt active.

Până acum, 14 raioane din sud-estul țării au fost afectate de acest virus, fiind nimiciți 253 de porci domestici.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.